Făcând binele firii înnoite, omul botezat dezvoltă în sine harul Preasfântului Duh, pe care l-a primit la Botez şi care, fiind neschimbat în sine, străluceşte în om tot mai luminos, pe măsură ce acesta lucrează binele lui Hristos, la fel cum raza de soare, care nu se schimbă în sine, străluceşte tot mai luminos pe măsură ce norii pier de pe cer. Dimpotrivă, făcând după Botez răul, lăsând să lucreze firea căzută, înviind-o, omul pierde mai mult sau mai puţin libertatea duhovnicească: păcatul primeşte iar stăpânire silnică asupra omului; diavolul intră din nou în om, se face stăpân şi îndrumător al lui. Izbăvit din amara şi greaua robie de atotputernica dreaptă dumnezeiască, ajunge iarăşi în lanţuri, în robie, în temniţă, în iad - de voia sa. Acestei nenorociri i se supune omul mai mult sau mai puţin, după măsura păcatelor pe care şi le îngăduie şi după măsura deprinderii sale cu viaţa păcătoasă.

 

 

(Sfântul Ignatie Briancianinov, Cum să educăm ortodox copilul, Editura Sophia, București, 2011, p. 50)