În perioada 27-30 octombrie am avut bucuria să îi cunoaștem pe tinerii sârbi din Olanda care s-au adunat în jurul părintelui Krsto și au venit să o cinstească pe Sfânta Parascheva (după calendarul Iulian, utilizat de anumite biserici ortodoxe printre care și Biserica sârbă). Amintesc faptul că părintele Krsto ne este prieten încă de anul trecut, de când a primit în Muntenegru o delegație de 12 tineri voluntari din Arhiepiscopia noastră.

Obosiți de pe drum, unii fără nicio oră de somn în prima zi cum au ajuns, s-au așezat la rând pentru a o întâlni pe Sfânta Parascheva pentru prima dată.

Am ajuns în Iași cu două zile înaintea tuturor. În dimineața zilei de 27 am întâlnit restul grupului la frumoasa și măreața Catedrală. Majoritatea dintre ei aveau nevoie de somn, însă bucuria că sunt aici i-a adus direct la racla Sfintei Parascheva. Dragostea pentru Dumnezeu și pentru Sfânta a fost mai mare decât nevoia de somn. Spune Viktor Đorđević, unul dintre tinerii sârbi din Olanda.

Prima zi a continuat cu vizita Mănăstirii Sfinții Trei Ierarhi și s-a încheiat cu Paraclisul Maicii Domnului alături de tinerii din ATOR Iași.

Ziua de vineri a început dis-de-dimineață, cu Sfânta Liturghie la Catedrala Veche, alături de tinerii din ASCOR Iași. A urmat momentul în care ne-am prezentat și am aflat mai multe despre ei și despre ce reușesc să organizeze în parohia lor din Rotterdam, vizita la muzeul Mitropolitan și la mănăstirile Frumoasa și Cetățuia.

Datorită unui gând apărut cu o zi înainte, dar și dorinței lor de a ajunge în locurile unde a trăit părintele Cleopa, ziua de sâmbătă ne-a prins pe tărâmuri nemțene. Am avut doar trei opriri: mănăstirile Sihăstria, Sihla și Neamț. Doar trei opriri și totuși o zi atât de plină. Un drum atât de lung și totuși cea mai odihnitoare zi.

La mănăstirea Sihăstria părintele Mitrofan a avut un cuvânt pentru fiecare dintre noi, iar la Sihla părintele Alexie, viețuitor în pădurea din apropierea mănăstirii, ne-a vorbit despre rugăciunea autentică. La mănăstirea Neamț, părintele care ne-a întâmpinat a pus accentul pe misiunea pe care Dumnezeu ne-a încredințat-o, aceea de creștini misionari, oriunde am fi – cu atât mai mult pentru ei, aflați într-un spațiu lipsit de profunzime.

Locurile pe unde ne-au plimbat tinerii români mi-au vindecat sufletul. Rănile pe care le aveam, durerea pe care toți am luat-o cu noi.. Locurile sfinte pe care le-am vizitat ne-au schimbat viețile fiecăruia dintre noi. M-am întors acasă inspirată. M-am întors acasă mai iubitoare. Mai puternică în credință. Sunt cuvintele Jelenei Vitkovic, o tânără din familie de sârbi, născută în Olanda.

Fiecare cuvânt pe care l-am auzit și-a găsit locul potrivit în inima fiecăruia, astfel încât am știut cu certitudine că timpul petrecut în acest weekend nu poate fi decât un dar de la Dumnezeu.

Duminică am fost împreună la Sfânta Liturghie, la mănăstirea Bucium, unde am fost primiți cu bucurie de părintele stareț, Nicodim Petre. Ziua s-a încheiat cu o cină unde am împărtășit cântece tradiționale, gânduri, lacrimi și emoții adunate în zilele pe care le-am petrecut împreună.

Am fost impresionat de dorul puternic pe care îl simt pentru sfinți și pentru Dumnezeu. Am înțeles acest lucru atunci când cineva mi-a spus că s-a trezit la 5:30 doar ca să mai treacă o dată pe la Sfânta Parascheva, când am văzut râuri de lacrimi în peștera Sfintei Teodora și când unul dintre ei a lăcrimat în timp ce-mi povestea despre Sfântul care i-a fost aproape. Sunt trăiri pentru care cuvintele sunt insuficiente. Când simți prezența lui Dumnezeu e greu să rămâi indiferent și să-ți poți stăpâni lacrimile.

I-am simțit calzi. Poate mai calzi decât mulți dintre noi, cei care suntem la doi pași de racla sfinților. I-am simțit familiali, iar prietenia care s-a legat în doar patru zile este greu de explicat. Poate par naiv că-i numesc prieteni după doar patru zile. Nu știu precis definiția prieteniei, însă știu că este ceva ce se simte, iar eu asta simt.

Ei ne-au mulțumit de nenumărate ori pentru că am fost cu ei în aceste zile, însă eu simt că noi trebuie să le mulțumim. Simt că am primit mult mai mult decât am dat. Am înțeles că nu contează locul în care te afli pentru a-l avea pe Dumnezeu și că nu prețuiam în de-ajuns ceea ce aveam.

Prietenia care s-a legat între noi este o continuare a ceea ce înaintașii noștri au început, români și sârbi, o continuare a prieteniei dintre părintele Cleopa și părintele Tadei. (Alin-Mihai Dezso, Președinte ATOR Iași)