În vremea aceea, cunoscându-L pe Iisus, oamenii din ținutul Ghenizaretului au trimis în tot acel ținut și au adus la El pe toți bolnavii. Și-L rugau ca numai să se atingă de poala hainei Lui; și câți se atingeau, se vindecau. Atunci au venit din Ierusalim la Iisus fariseii și cărturarii, zicând: De ce ucenicii Tăi încalcă datina bătrânilor? Căci nu-și spală mâinile când mănâncă pâine. Iar El, răspunzând, le-a zis: Dar voi de ce călcați porunca lui Dumnezeu pentru datina voastră? Căci Dumnezeu a zis: «Cinstește pe tatăl tău și pe mama ta, iar cine vorbește de rău pe tată, sau pe mamă, cu moarte să se sfârșească». Voi însă spuneți: Cel care va zice tatălui său sau mamei sale: Cu ce te-aș fi putut ajuta este dăruit lui Dumnezeu, acela nu va cinsti pe tatăl său ori pe mama sa; și ați desființat cuvântul lui Dumnezeu pentru datina voastră. Fățarnicilor, bine a prorocit despre voi Isaia, când a zis: «Poporul acesta Mă cinstește cu buzele, dar inima lor este departe de Mine. În zadar Mă cinstesc ei, învățând învățături ce sunt porunci ale oamenilor». Și, chemând la Sine mulțimile, le-a zis: Ascultați și înțelegeți: Nu ceea ce intră în gură spurcă pe om, ci ceea ce iese din gură, aceea spurcă pe om. (Matei 14, 35-36; 15, 1-11) (Miercuri în săptămâna a șaptea după Rusalii)

Cuvintele acestei Evanghelii rostite în miercurea săptămânii a șaptea după Rusalii pun în contrast pe oamenii din pământul Ghenizaretului, care Îl cunoșteau pe Domnul Iisus și veneau la El ca să-i vindece pe bolnavii lor, cu fariseii și cărturarii din Ierusalim, care Îl criticau că nu respectă datinile străbunilor. Dacă unii sunt simpli și curați, rugându-L numai ca să Se atingă de haina Lui și să se vindece, ceilalți recurg la o retorică foarte complicată și uneori inutilă. Este vorba despre o tradiție veche iudaică, potrivit căreia fiecare trebuia să își spele mâinile până la coate înainte de a mânca pâine. Desigur, acest gest era unul bun. Fusese instituit la templu, iar de la templu în tot poporul, fiind în măsură să impună anumite reguli de igienă înainte de masă. Preoții evreilor îndeplineau și o funcție medicală fiindcă în iudaismul antic instituția religioasă și cea medicală nu erau separate. Aceste reguli au ajuns la oamenii simpli, având o încărcătură religioasă. Numai că ele au început să se absolutizeze și să devină dogme, fără să se mai știe de la ce s-a pornit cu ele. Este ca și azi, când lesne judecăm pe cineva care lucrează duminica, doar pur și simplu pentru că e duminică. Dar am uitat că munca nu e indicată în această zi fiindcă duminica trebuie să ne bucurăm exclusiv de Învierea Domnului din morți și să ne rugăm Lui. Invers luat, alții înțeleg duminica drept zi nelucrătoare, fără să își mai amintească de Dumnezeu și folosindu-se de ea strict pentru recreere.

După cum spunea odinioară, Domnul Hristos nu a venit însă ca să strice Legea (Matei 5, 17). Doar că nu ținea seama întotdeauna de aceste mici tradiții care erau numai reguli de practică și nu de credință. Însă cârcotașii abia așteptau să Îl vadă că se abate puțin de la prescripții pentru a demonstra presupusa Lui lipsă de evlavie și pentru a contesta autoritatea Sa de învățător. Tocmai de aceea, atunci când fariseii Îl critică pentru nespălarea mâinilor înaintea mesei, Domnul le arată nu o încălcare de către ei a vreunei învățături de credință, ci tot o nesocotire a comportamentului social: mulți făgăduiau anumite lucruri sau anumite ore ale zilei lui Dumnezeu. Sau pe pretext că făgăduiau așa ceva lui Dumnezeu, nu își mai ajutau mama sau tatăl aflați în nevoie. E ca și cum părinții noștri ne-ar da telefon și ne-ar ruga să venim repede că li s-a spart țeava de apă în baie sau în bucătărie, iar noi le-am spune: „Știți, la ora asta eu trebuie să îmi fac canonul promis sau trebuie să mă duc la Vecernie. Așteptați până îmi termin ora de rugăciune. Descurcați-vă singuri până atunci”.

Demascându-le raționamentul greșit, Hristos le spune atunci fariseilor că sunt fățarnici. A rămas în limbajul curent asocierea dintre cele două cuvinte, așa că dacă numim pe cineva „fariseu”, înțelegem că e „cu două fețe”: că pe de o parte vrea să se arate evlavios, respectând toate cerințele tradiției, mergând la slujbe, ținând posturile, dar cu inima e departe de Dumnezeu, nesocotind iubirea față de aproapele. Și încheie Domnul: „Zadarnic acești oameni cinstesc pe Dumnezeu, respectând reguli omenești”. În zadar ținem noi post miercurea și vinerea sau în perioadele mai lungi prescrise de Biserică, în zadar venim regulat la slujbe dacă nu iubim pe cel de lângă noi, ba îl mai și judecăm și zicem că nu respectă poruncile părinților, că a schimbat rânduiala, că a schimbat cuvintele din slujbă, că a îndrăznit să vorbească cu necredincioșii. Făcând așa, am mâncat de dulce și nu carne de animale, ci din carnea fratelui. 

Ultimul verset din Evanghelia acestei zile e folosit adesea invers de către cei care se justifică de faptul că nu țin post, folosindu-se de cuvintele lui Iisus: „Nu ceea ce intră în gură spurcă pe om, ci ceea ce iese din gură”. Este adevărat. Răutățile pe care le spunem despre alții, acelea ne fac spurcați și neiubiți de Dumnezeu. Însă aceste cuvinte nu anulează postul, ci ne fac să înțelegem că postul de bucate trebuie să fie însoțit și de curăția inimii și a minții, din care ies gânduri spurcate. Postul este pus în rânduiala Bisericii cu scopul precis de a ne smeri și de a ne înfrâna de la tot ceea ce ne robește, de a ne impune o rânduială, o rigoare. De a ne învăța că putem face orice și oricum, însă această libertate ne poate afecta atât pe noi, cât și pe cei din jur, când e o libertate deșănțată. Nepostirea duce cu timpul la slăbirea organismului, care nu mai este învățat cu greutățile, iar pe cei din jur îi afectează prin dorința noastră de a avea orice, oricând, cu orice preț, fără a ne gândi la nevoia altuia.