Răbdarea este acea putere morală care calmează sentimentele de supărare şi revoltă, ce izbucnesc în inima omului sau care linişteşte durerile, şi suferinţele grele. Răbdarea este o virtute pentru că ea are ca rod nădejdea în Dumnezeu. Astfel, întristarea naşte răbdarea, răbdarea adânceşte experienţa, iar aceasta din urmă produce nădejdea. Iar nădejdea nu este înşelată niciodată. Răbdarea este prima dintre virtuţi, deoarece prin aceasta se obţine darul mântuirii; cel ce rabdă până la sfârşit se mântuieşte. Deci mântuirea sufletelor noastre constă mai întâi în răbdare. Sfântul loan Gură de Aur spune despre răbdare că este rădăcina tuturor bunurilor spirituale, mama evlaviei, trunchi al bucuriei, rod al nestricăciunii, turn invincibil, liman netulburat. Şi încă mai spune că răbdarea este regina tuturor virtuţilor, temelia reuşitelor, limanul cel neînviforat; aduce pace pe timp de război, linişteşte furtunile, descoperă uneltirile, opreşte folosirea armelor, strângerea armatelor, folosirea săgeţilor, a suliţelor, alungă legiunile demonilor, puterile întunericului cu tot ceea ce reprezintă ele. Răbdarea, deci, este regina bunurilor, coroana cea mai de sus. Iar Sfântul Chiril al Alexandriei spune că răbdarea este mijlocitoarea tuturor bunurilor spirituale, calea spre fericire, hrănitoare a speranţei în viaţa veşnică. Te învaţă să te lupţi curajos împotriva patimilor, devine dascăl al înţelepciunii şi al virtuţilor. Sudoare şi îndurare a multor suferinţe este numele ei.

(Sfântul Ierarh Nectarie Taumaturgul, Sfântul Nectarie Taumaturgul, Editura Egumeniţa, pp. 55-57 )