Dialoguri la Athos (33) - Ce este nepătimirea? Poate cineva s-o dobândească pe aceasta, dacă voieşte?

Gheron Iosif Vatopedinul

Suntem datori să avem în lumea noastră duhovnicească nepătimire, deoarece chiar şi simţurile noastre sunt stârnite şi se mişcă sub impulsul părţii raţionale.

Nepătimirea este slobozenia de orice înrâurire pătimaşă şi este de două feluri, precum şi firea noastră. În constituţia noastră biologică se mişcă simţurile trupeşti. Dacă impunem acestora legea raţiunii, aşa încât să se mişte în hotarele trebuinţei, atunci ele se mişcă fiziologic, fără patimă, întrucât nu se face nici un abuz. Aici avem o nepătimire relativă a simţurilor noastre exterioare, în calitate de persoane raţionale ce suntem.

Însă cele ce caracterizează persoana noastră ca fiind după chipul lui Dumnezeu sunt simţurile duhovniceşti. Zdrobirea care a rezultat din căderea în păcat a vătămat mai mult lumea noastră duhovnicească. Cu dreptate spune Sfânta Scriptură că am dobândit „plecarea cugetării spre cele viclene din tinereţile noastre” (Facerea 8, 21), prin urmare din naştere. Suntem datori să avem în lumea noastră duhovnicească nepătimire, deoarece chiar şi simţurile noastre sunt stârnite şi se mişcă sub impulsul părţii raţionale.

Acesta este motivul pentru care Sfinţii Părinţi şi-au întors toată atenţia lor spre libertatea duhovnicească şi pentru aceasta au dus luptele lor muceniceşti. Ei au izbutit să înlăture pricinile, să îndepărteze neorânduiala simţurilor trupeşti şi duhovniceşti şi să-şi ţină în frâu mintea, astfel încât să nu se mişte fără scop şi în chip iraţional. În acest fel ei au reuşit să facă o dreaptă judecată a înţelesurilor, împreună cu fireasca urmare a acesteia, care este dreapta întrebuinţare a lucrurilor.

Prin împlinirea dumnezeieştilor porunci şi prin ţinerea cu acribie a voii dumnezeieşti vom câştiga făgăduinţele dumnezeieşti, care sunt înfierea şi, prin urmare, nepătimirea. Toţi cei care, cu harul lui Hristos, au câştigat această cunună poartă „chipul Celui ceresc” şi gustă încă din această viaţă bunătăţile împărăţiei celei cereşti, simţindu-se fii ai lui Dumnezeu. De acum, ei nu se mai tem de războiul lumii prezente, nici de răutatea diavolească; fiindcă prin plinătatea harului au intrat în „neschimbabilitate”, fiind desfiinţată în chip desăvârşit legea stricăciunii şi a schimbării, chiar dacă ei sunt încă în viaţă. Aceştia au fost de Dumnezeu purtătorii noştri Părinţi, care, prin iubirea de osteneală şi prin desăvârşita supunere faţă de voia dumnezeiască, „L-au primit” pe Hristosul nostru; iar El „le-a dat lor putere ca să se facă fii ai lui Dumnezeu” (Ioan 1, 12) şi de acum „moartea nu mai are stăpânire asupra lor” (vezi Romani 6, 9).

(Gheronda Iosif Vatopedinul, Dialoguri la Athos, traducere din limba greacă şi note de Nicuşor Deciu, Editura Doxologia, Iaşi, 2012, pp. 70-72)

Dialoguri la Athos (1) - De ce a zidit Dumnezeu lumea şi pe om?

Dialoguri la Athos (2) - Cum trăia omul în Rai?

Dialoguri la Athos (3) - Care a fost cauza căderii omului?

Dialoguri la Athos (4) - De ce s-a dat prima poruncă protopărinţilor?

Dialoguri la Athos (5) - De ce Dumnezeu, de vreme ce a cunoscut căderea lui Adam, nu a împiedicat-o?

Dialoguri la Athos (6) - Ce este păcatul strămoşesc şi care sunt urmările lui?

Dialoguri la Athos (7) - Care sunt însuşirile specifice şi puterile sufletului omenesc?

Dialoguri la Athos (8) - Ce este vederea duhovnicească a lui Dumnezeu?

Dialoguri la Athos (9) - Cine este diavolul şi cum lucrează?

Dialoguri la Athos (10) - Ce este dreptatea dumnezeiască şi cum se aplică aceasta?

Dialoguri la Athos (11) - Ce este Pronia dumnezeiască şi cum „se manifestă” în viaţa noastră?