Cercetând mai cu de-amănuntul diferite cazuri, vom vedea că îndoiala pentru mântuire precum și deznădăjduirea se ivesc mai ales din următoarele motive:

1. Înainte de toate și la cei mai mulți este lipsa de povățuitori duhovnicești.

2. Necunoștința Sfintelor Scripturi (ce nasc părerile greșite și înșelăciunea minții).

3. Vătămarea dreptei Credințe (când facem prieteșug cu ereticii, cu masonii și cu ateii comuniști).

4. Trândăvia duhului (adică părăsirea celor duhovnicești cu nesimțire și fără nicio căință).

5. Nemărturisirea curată (când o facem de mântuială sau cu ascunsuri și cu pricinuiri).

6. Împărtășirea cu nevrednicie (când știm că nu suntem în regulă și ne apropiem cu obrăznicie, de ochii oamenilor).

7. Când suntem robiți de patima mândriei și nu ne plecăm deloc spre vindecare.

8. Când ne-am făcut vinovați și am căzut sub afurisenia arhiereului sau a preotului și nu căutăm dezlegare de la cel pe care l-am scârbit.

9. Când am făcut vreo nedreptate mare cu deplină știință(prin furtișag sau prin clevetire și nu căutăm a repara greșala).

10. Când ne lăsăm robiți peste măsură de întristare (care este însăși deznădejdea) și asta se întâmplă deseori cu bolnavii care își pierd răbdarea.

11. Când din multă zavistie hulim Sfânta Credință, numele lui Dumnezeu sau persoanele sfințite.

12. Când ne blestemăm pe noi (sau pe alții) fără socoteală (luând în deșert numele Domnului) și nu căutăm vindecare.

(Sfântul Ioan Iacob de la Neamț-Hozevitul - Opere complete, Editura Doxologia, Iași, 2013)