Părintele Sofronie nu avea nici putere fizică, nici timp suficient, ar fi vrut să-i citească pe Sfinții Părinți. Spunea „Mă doare că nu am nici timp, nici forță, să mă adâncesc în teologia asta”. Iar Sfântul Siluan îi zicea: „Și socotești că ăsta-i lucru mare?”. Iar Părintele Sofronie a spus că a rămas rușinat, apoi după o clipită de tăcere, Sfântul Siluan a completat: „Singura mare este smerenia, pentru că mândria împiedică dragostea”. Părintele Sofronie spune că niciodată n-a pus la îndoială cuvântul Sfântului Siluan, și vă închipuiți ce autoritate minunată, dulce, dar puternică era!... Am simțit că este cuvântul de pe urmă sau cel din urmă criteriu. Și de ce? E vorba de dragoste, smerenia este una dintre fațetele dragostei, este un element important care face parte din dragoste.

Dragostea mândră nu este dragoste, dragostea poftitoare nu este încă dragoste, ci doar dragostea smerită este dragoste cu adevărat. Simțea Părintele Sofronie că în acest cuvânt se cuprinde toată istoria Bisericii și a omenirii și că în acest cuvânt al Sfântului Siluan putea să trăiască în mod esențial tot ce i-ar fi dat toată teologia sau citirea Sfinților Părinți și tot restul.

(Părintele Rafail Noica, în cadrul Colocviului „Întâlnirea cu Duhovnicul”)