O biserică istorică renăscută pe colina Tătărașilor – Sfinții Trei Arhangheli: Mihail, Gavriil și Rafael

Biserica Sfinților Voievozi Roșca, o întâlnire a istoriei cu actualitatea, își așteaptă veșmântul harului lui Dumnezeu, pe care îl va primi în rânduiala resființirii. Pe 11 octombrie 2015, vom fi contemporanii unei minuni! O minune ce străjuiește colina Tătărașilor de cel puțin 380 de ani.

Capitala Moldovei este o aşezare aflată în continuă mişcare şi evoluţie. Astfel, poate mai mult decât oriunde, la Iaşi se pot observa astăzi vârsta şi etapele oraşului. Cu siguranţă că mulţi dintre noi şi-au pus întrebarea: de ce Mănăstirea Golia, aflată în centrul urbei, este înconjurată de un zid fortificat, ce îi dă aspectul de cetate? Ce a fost în mintea ctitorilor? Ce logică a făcut să se ridice ziduri cu o înălţime de nouă metri şi o grosime de peste un metru?

Istoria ne răspunde: în 1667, anul ridicării fortificaţiei, Mănăstirea Golia se afla la capătul oraşului, la extremitatea nord-estică. Pe drumul comercial ce venea din Polonia către Cetatea Albă, mănăstirea se afla în calea invadatorilor – „musafiri” obişnuiţi în viaţa capitalei Moldovei de la sfârşitul secolului al XVII-lea.

Dincolo de zidul Goliei, Iaşul se sfârşea. În vale curgea firicelul de apă numit, mai târziu, râul Cacaina. Acesta mărginea aşezarea de codrii seculari care existau pe locul actualului cartier Tătăraşi. Și totuși, dincolo de acestă limită geografică a Iașului secolului al XVII-lea, așezările „satelit” ale capitalei Moldovei au existat. Acest lucru ne este până astăzi demonstrat de prezența unor biserici construite, la rândul lor, pe locul unor bisericuțe de lemn, în codrul Tătărașilor. Pădurea a dispărut și din conștiința localnicilor, însă a rămas altceva – o biserică ce „s-a încăpățânat” să lupte cu istoria – pe scurt „Sfinții Voievozi Mihail, Gavriil și Rafail”.

O biserică „martor” la istoria Capitalei Moldovei

Integrată în instituția regală, poşta domnească era în slujba unei categorii de soldaţi, numiţi călăraşi domneşti. La Iaşi, dar şi la Bucureşti, aceştia erau înregimentaţi într-o adevărată breaslă, cu legi proprii, cu o mahala și chiar cu o biserică a lor. În capitala Moldovei, breslei călăraşilor i-a fost rânduită, în secolul al XIX-lea, biserica istorică Sfinţii Voievozi Roşca.

Cum urci dealul Tătăraşilor, veche graniţă de miazănoapte a capitalei Moldovei, răsare în cale o biserică ce împleteşte minunat vechiul şi noul. Începuturile locașului se pierd în negura timpului. Dincolo de zidurile Goliei, care mărgineau în secolul al XVIII-lea Iaşul, mahalaua Tătăraşilor a luat fiinţă prin stabilirea pe această colină a lucrătorilor aduşi ca să prelucreze lemnul necesar numeroaselor şantiere din oraş. Majoritatea erau bucovineni aduşi la Iaşi, în scopul defrişării pădurii din zonă. Departe de casă, înconjurați de un nou context social, locuitorii colinei l-au căutat pe Dumnezeu în liniştea unei bisericuţe.

Biserica Arhanghelilor Mihail, Gavriil şi Rafael

Deşi nu există foarte multe informaţii în acest sens, se știe că prima biserică din secolul al XVIII-lea, de pe dealul Tătăraşilor, a fost construită din bârne şi acoperită cu şindrilă – materia primă fiind luată din pădurea ce străjuia partea aceasta de Iaşi. Primul Altar de Jertfă a fost închinat, conform documentelor, Sfinţilor Arhangheli Mihail, Gavriil şi Rafael. De istoria acestei prime bisericuţe este legat şi numele după care, până astăzi, e cunoscut locașul: Sfinţii Voievozi Roşca. Dar, de la ce vine acest toponim?

Teoriile sunt numeroase: prima este legată de boierul Roşca Codreanu, care deţinea o bucată însemnată de pământ pe colina Tătăraşilor, existând posibilitatea ca biserica să fie ridicată chiar pe moşia sa. O altă teorie ține de activitatea altor membri din familia boierească Roşca – Constantin Roşca (1671-1722), vistier, pârcălab de Hotin, hatman şi Vasile Roşca (1622-1645), mare armaș, mare medelnicer, mare jitnicer şi vornic de poartă.

Ultimul posibil răspuns este legat de activitatea preotului Constantin Roşca. Acesta, în jurul anului 1637, a contribuit la ridicarea amintitei bisericuţe. Istoriografia a reţinut şi numele altui slujitor al bisericii celor trei Arhangheli. În anul 1669, slujitor era „Popa Ursu de pe Poartă” – aluzie la biserica Doamnei sau biserica de pe poarta palatului domnesc. Un alt document pomenit de istoricul Bogdan Petriceicu Hașdeu îl menţionează pe acelaşi preot drept „slujitoriu la Bisearica Roşcăi”.

Zbuciumata istorie a Moldovei a influențat şi destinul bisericii de pe dealul Tătăraşilor. După defrişarea pădurii şi alungarea bucovinenilor, domnitorul Vasile Lupu, în dorinţa sa de a asigura graniţa de miazănoapte a capitalei, a așezat în zonă un regiment de ostaşi. Drumul cazacilor şi al tătarilor spre inima Moldovei trecea tocmai prin dreptul locașului. Călăraşii domnești, aşa cum ne dăm seama şi din numirea lor, erau soldaţi călări. Pe lângă misiunea de a apăra această parte de oraş, ei aveau misiunea de a anunţa pericolul la palatul domnesc şi de a purta corespondenţa domnească către Bucureşti sau Stambul.

La sfârşitul secolului la XVIII-lea, bisericuţa a fost incendiată într-un conflict dintre călăraşi şi susţinătorii domnului Ştefan Petriceicu. Deşi aproape totul s-a năruit, până astăzi, pe locul Sfântului Altar al Bisericii Sfinţilor Arhangheli Mihail, Gavriil şi Rafael dăinuie o troiţă ce aminteşte de o istorie apusă.

Biserica de zid a epitropului Petru Dorneanu

Venirea domnilor fanarioţi în Moldova a adus cu sine desfiinţarea breslei călăraşilor domneşti. Noii slujitori erau numiţi volintiri şi, de cele mai multe ori, nu erau români, ci greci, sârbi sau albanezi. Ei păzeau drumurile, însoţeau transporturile, duceau corespondenţa domnească, dar erau şi unealta domnului grec de a pedepsi, de multe ori fără motiv, pe pământeni. Nelegiuirile volintirilor au fost potolite de către domnitorul Constantin Mavrocordat, care i-a aşezat la Iaşi, în mahalaua Tătăraşilor – dându-le ascultarea exclusivă de a purta corespondenţa. Astfel, au fost construite aşa-numitele hanuri de poştă, grajduri pentru cai şi un comandament general al poştei domneşti.

În acest context, s-a făcut din nou simţită nevoia unei biserici în care să se închine slujitorii domneşti. Însă, instabilitatea politică adusă de scurtele domnii fanariote nu a făcut posibilă ridicarea bisericii de către stăpânitorii greci. În anul 1823, se pare că a fost pusă piatra de temelie de către starostele volintirilor. Dar, revoluţia Eteriei şi alungarea fanarioţilor au dus la stoparea lucrărilor. Abia în anul 1850, un român ajuns la conducerea breslei volintirilor, Petru Dorneanu, a pus umărul la ridicarea unei noi biserici de zid. În această perioadă a primit şi cel de-al doilea hram, locaşul având drept ocrotitori pe Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel – după numele noului ctitor. Tot în acest context a avut loc şi despărţirea dintre istorica biserică şi breasla sa. După anul 1850, în oraşele de reşedinţă administrativă, staţiile de poştă ale volintirilor au fost transformate în birouri poştale, intrând în subordinea instituţiilor statului modern.

O biserică renăscută

Călăraşii, apoi volintirii au fost uitaţi – însă mărturia existenţei lor o atestă biserica Sfinţii Voievozi Roşca, de pe colina Tătăraşilor. O biserică ce s-a încăpățânat să rămână în picioare. Focul volintirilor, incursiunile tătarilor, răscoala arnăuţilor, războiul ruso-turc, cele două războaie mondiale, toate au lăsat semne în trupul bisericii. A rămas, însă, în picioare, datorită credincioșilor şi preoţilor care au înconjurat-o. După desfiinţarea breslei, biserica a trecut în slujba parohienilor, care au îngrijit-o ca pe propria casă. A primit veşmântul unei prime picturi şi construcţia unui turn clopotniţă. Acest fapt îl dezvăluie o placă de marmură, descoperită de curând în tencuiala interioară: „Această Sfânta Biserică s-a zidit din temelie, lângă vechea biserică, la anul 1832. S-a restaurat după arderea la anul 1852, iar în anul 1913 s-a zugrăvit din nou intern şi extern de către Epitropie, cu ajutorul enoriaşilor, paroh fiind Econom N. Agapi, pictor N. Kroft. Această placă este făcută şi donată de F. Faering, sculptor constructor”.

Până astăzi, impresionează catapeteasma din lemn, frumos sculptată şi ornată. Icoanele catapetesmei, purtătoare ale unei lumini tainice, sunt pictate în ulei. În partea dreaptă a catapetesmei se află icoana Sfinţilor Voievozi Mihail, Gavriil şi Rafail, ocrotitorii sfântului locaş.

Timp de reînnoire

Martoră la istoria capitalei Moldovei, biserica din dealul Tătărașilor a păstrat în ea semnele timpului. Semne ce nu au fost puține. Speranța acestei biserici istorice a fost un preot inimos, părintele Viorel Sevastre – de-a lungul timpului simțindu-se și puterea tinereții părintelui Ciprian Ciuntu. Împreună, cei doi ne-au relatat procesul „renașterii” bisericii din dealul Tătărașilor. „Imediat după anul 1990, am plecat la drum prin refacerea și consolidarea exterioară a bisericii. Am cunoscut nevoia unui pridvor în care să ne desfășurăm activitățile sociale. A fost mărit considerabil, întrega biserică fiind consolidată. După operațiunile de tencuire din anul 2008, am trecut la pictarea bisericii, ea nefiind pictată niciodată în întregime. Totul s-a făcut cu banul văduvei, din dorința credincioșilor noștri de a salva biserica strămoșilor. Avem o Sfântă Masă nouă, înnoindu-se până în acest moment majoritatea obiectelor de cult. Ne mândrim cu icoanele mozaic instalate în zidul exterior al bisericii. Sfinții Trei Arhangheli Mihail, Gavriil și Rafael parcă străjuiesc tot cartierul…”

Biserica Sfinților Voievozi, o întâlnire a istoriei cu actualitatea, își așteaptă veșmântul harului lui Dumnezeu, pe care îl va primi în rânduiala resființirii. Pe 11 octombrie 2015, vom fi contemporanii unei minuni! O minune ce străjuiește colina Tătărașilor de cel puțin 380 de ani.

De la același autor

Ultimele din categorie