Sfântul Nicolae Vlahul din Aminciu – un aromân în Împărăţia lui Dumnezeu

Românii din Aminciu îţi vor spune pe nerăsuflate viaţa Sfântului Nicolae. O ştiu până şi copiii… Este sfântul lor, din satul şi din neamul lor – al unui popor care parcă se încăpăţânează să spună istoriei că e aromân şi că vorbește limba armânească, soră bună cu româna, chiar dacă se aude la mii de kilometri de România.

Istoria poporului român este legată de spațiul munților Carpați, al Dunării și al Mării Negre. Așa am învățat cu toții la școală. Însă, despre romanitate sau, mai clar, de românitate, istoricii vorbesc și în spaţiul aflat în sudul Dunării. Teritorii întregi din Serbia, Bulgaria, Macedonia, Grecia, Albania și Croația conțin urme arheologice legate de viețuirea strămoșilor noștri aici. Mai mult, până astăzi există comunități de vlahi numiți în funcție de țara de adopție: aromâni, meglenoromâni, morlaci, macedoromâni, cuțovlahi. Comunități care demonstrează că, dincolo de istorie, românitatea nu a fost mărginită de linia Dunării.

Rămâi fără cuvinte când tu, român, păşeşti într-un astfel de sat şi aproape înţelegi graiul locuitorilor. De ce? Pentru că zeci de sate din nordul Greciei, din Albania sau Macedonia sunt locuite de cel puţin 1000 de ani de către români chiar dacă, de multe ori, autorităţile îi numesc altfel. Ei sunt români şi sunt acasă – în vatra strămoşilor lor!

Cele mai multe sate sunt situate în munţii Pind, acolo unde doar vulturii mai trăiesc. Poate cel mai cunoscut sat de români din nordul Greciei este Metsovo, aşa cum îl numesc grecii. Dar dacă eşti atent, pe stradă toată lumea îți va zice că te afli în Aminciu. Sună româneşte, nu?

Printre numeroşii turişti pot fi văzuţi nişte bătrânei stând pe laviţa din faţa bisericii, sprijinindu-se în câte un toiag de lemn, îmbrăcaţi în costum popular, costum care te duce cu gândul la țara noastră, la zona Sibiului.  

Aşezându-te lângă ei, cu mândrie îţi vor spune: „Tuţ suntem armâni!”, adică „toţi suntem români”.

Sfântul Nicolae – mucenic de bunăvoie

Nu au şcoală în limba armânescă, iar la biserică li se cuvântează în greacă. Aromânii din Aminciu au, totuși, o mândrie aparte – un sfânt s-a născut din neamul lor! Trăitor în secolul al XVII-lea, Sfântul din Aminciu poartă în povestea vieţii sale chipul românităţii din sudul Dunării.

Nicolae Basdasis s-a născut într-o familie cu greutăți materiale, într-o Grecie dominată de puterea otomană. Turcii făceau legea. Ca să-şi câştige traiul, tânărul Nicolae a intrat slugă la un brutar din localitatea Trikala, din regiunea Tesalia. Împovărat de greutăţile familiei, dar şi de cele personale, s-a lepădat de credinţa creştină, trecând la islam.

Nu după multă vreme, fiind cuprins de durere pentru fapta sa, Nicolae și-a dorit înapoi viața creștină pe care o pierduse. Durerea sufletului şi apăsarea celor din jur au făcut ca acesta să se întoarcă în oraşul în care se lepădase de Hristos. Actul martiric pomeneşte despre un frizer turc care l-a recunoscut pe Nicolae, cel ce între timp nu mai purta hainele turceşti. Frizerul l-a prins şi l-a predat mai marilor oraşului. În vâltoarea momentului, Nicolae s-a lepădat din nou de Hristos, acceptând să fie musulman în continuare.

Deşi a scăpat cu viaţă, liniştea a întârziat să apară. De aceea, a mers la preotul creştin care s-a sfiit inițial să îl primească, văzându-l în portul islamic. Nicolae și-a mărturisit dorința de a îndrepta greșeala care îi marcase viaţa. Văzând insistența cu care îşi dorea să moară pentru credința lui, duhovnicul l-a binecuvântat pentru a-și împlini vrerea mântuitoare.

Astfel, Nicolae a mers din nou în Trikala. „Creștin m-am născut, creștin sunt şi creștin vreau sa mor!” – a spus acesta. Turcii l-au bătut cu sălbăticie şi l-au aruncat într-o cameră întunecoasă, fără apă şi mâncare. În ziua de 17 mai 1617, turcii au aprins un foc mare în piaţa centrală a orașului şi l-au aruncat în mijlocul flăcărilor. Astfel și-a dobândit Sfântul Nicolae cununa muceniciei şi Împărăţia Cerurilor.

***

Românii din Aminciu îţi vor spune pe nerăsuflate viaţa Sfântului. O ştiu până şi copiii… Este sfântul lor, din satul şi din neamul lor – al unui popor care parcă se încăpăţânează să spună istoriei că e aromân şi că vorbește limba armânească, soră bună cu româna, chiar dacă se aude la mii de kilometri de România.

De la același autor

Ultimele din categorie