Unde trebuie să privim noi ca să vedem pe Domnul Hristos? În două locuri mai ales: în Sfânta Evanghelie, să citim Sfânta Evanghelie care ni-L descoperă pe Domnul Hristos și care, de fapt, este într-un fel Cer. Sfântul Ioan Gură de Aur spune că: „Citirea Scripturilor este deschiderea cerurilor”. Deci, Cerul nostru cel pământesc este Sfânta Evanghelie! Acolo ni se descoperă Domnul Hristos, ni se arată Domnul Hristos, bineînțeles, dacă avem cuget curat.

Și mai putem privi undeva, unde se descoperă Domnul Hristos oamenilor care citesc Sfânta Scriptură. Se descoperă în noi inșine, în inima noastră!

La Cuviosul Dorotei este o istorisire despre unul care, stând pe marginea drumului, l-au văzut trei care au trecut pe lângă el. Și unul a zis: acesta este tâlhar și vrea să pândească să fure. Altul a zis: acesta-i un desfrânat și vrea să găsească ocazie de desfrânare. Și altul a zis: uite! acesta și la marginea drumului și-a găsit loc de rugăciune. De fapt, noi nu știm cum era acela pe care l-au văzut cei trei, dar știm că fiecare și-a proiectat așezarea lui sufletească asupra lui. Cel care l-a văzut pe cel de la marginea drumului ca pe un om care se roagă, desigur, el însuși era un rugător și oriunde se găsea, înălța rugăciune către Dumnezeu. Așa se întâmplă cu noi toți: fiecare proiectăm din noi, așezarea sufletească.

(Arhimandritul Teofil Părăian, Veniți de luați bucurie, Editura Teognost, Cluj-Napoca, 2001, pp. 172-173)