Mie mi-au plăcut totdeauna lucrurile delicate! Și din Pateric mi-au plăcut lucrurile de o delicatețe superioară, de o delicatețe impunătoare. Așa sunt două istorisiri care-mi plac mie foarte mult. Una în legătură cu cinstirea între ei a oamenilor. În istorisirile despre Sfântul Ilarion cel Mare, se spune că s-a dus odată la Sfântul Antonie cel Mare. Și când l-a văzut Sfântul Antonie cel Mare pe Sfântul Ilarion, care era începător în ale duhovniciei, dar care era socotit și știa Sfântul Antonie că va fi mare, a zis către el: „Bine ai venit, Luceafărule care răsari dimineața!”, formulă de politețe. Și să vedeți ce frumos a răspuns Cuviosul Ilarion: „Pace ție, Stâlpule de lumină care luminezi lumea!”. Pe mine mă impresionează lucrurile astea! Poate-s unii care-s ca butucul, nu-i impresionează! Dar sunt lucruri extraordinar de frumoase și, cu cât te apropii de ele, ai mai multă bucurie din ele… „Bine ai venit, Luceafărule care răsari dimineața”, „Pace ție, Stâlpule de lumină care luminezi lumea!”.

O altă istorisire care îmi umple sufletul de bucurie este de la Avva Macarie cel Mare. Se spune că Avva Macarie (parcă nici nu-ți vine să rostești așa ceva, dar nu se poate să nu rostești, dacă citești) s-a făcut dumnezeu pământesc, și spune de ce: pentru că așa cum Dumnezeu acoperă lumea, deci ocrotește lumea, așa acoperea și el păcatele oamenilor, pe care le vedea ca și când nu le-ar fi văzut, și cele despre care auzea, ca și când n-ar fi auzit de ele. Este copleșitor de frumos și de valoros. Pe Avva Macarie nu-l interesau păcatele oamenilor, nu iscodea păcatele oamenilor, nu scormonea în păcatele oamenilor.

(Arhimandritul Teofil Părăian, Veniți de luați bucurie, Editura Teognost, Cluj-Napoca, 2001, pp. 48-49)