Adolescenții se pun atât de tare în pericol încât aproape... se sinucid. Au și tentative, poate inconștiente, de a se pune în pericol, dar au și tentative conștiente de a se sinucide. Cum se raporteze părinții la ele și cum se le prevină? Ce să facă pentru a nu ajunge în punctul acela?

Tentativele de suicid sunt a doua cauză de deces, după accidente, după comportamentele de risc grav. Nu prea există adolescenți fără idei suicidare.

Trebuie să fie avut măcar una, două idei. Este specific vârstei să apară aceste idei sau gânduri, fără tentative. Tentativele de suicid sunt mai frecvente la fete și sunt ca un strigă de ajutor. Fetele au tentative mult mai ridicate și recidive mai ridicate. După o tentativă mai urmează și altele.

Băieții, din păcate, nu au tentative atât de ridicate de suicid pentru că la ei reușește suicidul. Deci e foarte dur. Băieții aleg căi foarte dure, care să reușească. Căi sigure. Fetele încearcă mai mult cu medicamente, mai mult se joacă... Pot fi salvate, pentru că aleg metode mai blânde de suicid.

Aceste tentative de suicid, dacă ar fi să le decodificăm în mintea adolescentului, pot să însemne foarte multe lucruri. În primul rând, o tentativă de suicid poate fi un șantaj. Aici, aș sfătui părinții atunci când adolescentul spune „Poate mă sinucid dacă nu faci aia sau nu înțelegi” să nu râdă niciodată, chiar dacă văd că e un șantaj. Să accepte, să treacă cu vederea că încearcă să-l șantajeze. Să lase de la el și chiar să vorbească despre moarte și că este un proces ireversibil și că moartea oricum vine, nu trebuie să o facă. Dar să ia în seamă și în serios această discuție, că ar putea să o facă. Să nu râdă și să nu minimalizeze. Recomand, dragi părinți, nu minimalizați, nu glumiți, pentru că lucrurile pot devia foarte urât!

În al doilea rând, o tentativă de suicid arată un comportament problematic al adolescentului legat de relațiile lui cu familia și cu sine. Practic simte că nu mai are susținere. Și sigur sunt evenimente, probleme care îl conduc încet, încet spre aceste tentative, nu mai vede de susținere și ar putea comite o tentativă de suicid.

Noi, din exterior, ne putem uita „Dar adolescentul ăsta n-a avut nicio problemă. Nu arăta niciun semn și a făcut-o”. Nu dau semne, dragi părinți, mulți adolescenți nu dau semne.

Și uneori, tentativele de suicid la adolescență sunt spontane, nu sunt premeditate. În paharul lui s-adună multe. Eșec la școală, probleme cu părinții, respins din grupul de prieteni, decepția în dragoste, s-adună așa brusc și spontan, nepremeditat, o face.

De aceea, uneori nu ai semne. Important este, și te întrebi ca părinte, dar de ce nu cere ajutorul? În momentul respectiv, dacă el este în relație proastă cu toți, părinții, colegii, prietena, nu mai este nici o plasă de siguranță care să-l țină și îl împinge. Mai ales că și relația cu sine e foarte proastă, se urăște. Se consideră un nimic și nu are sens să mai trăiască. De aceea este foarte important ca relațiile bune, semnificative, să existe, pentru că sunt plasa lui de siguranță. N-ar ajunge la o tentativă de suicid. Mai sunt niște explicații foarte curioase la tentativele de suicid ale adolescenților. Unii, și asta povestesc ei, care n-au reușit aceste tentative, unii spun că doresc să devină nemuritori, să rămână în inima părinților așa ca un copil încă netransformat de adolescență, pe care o suportă foarte greu și doresc să rămână în inima părinților doar ca și copil, nu în adolescența asta complicată și neînțeles de nimeni.

Alții văd suicidul ca o eliberare, ca o trecere într-o viață în care nu mai sunt griji și nu mai este perioada asta grea, cu atâtea presiuni din toate părțile, cu atâtea frustrări, cu atâtea angoase despre viață, despre cine este el, ce va face, ce sens, ce direcții, când el este confuz și dezorientat și toată lumea îi cere să fie orientat și să știe ce vrea. Este atât de stresant și atât de invalidantă toată atmosfera asta și atât de descurajantă și nu mai găsește nicio pârghie de ajutor sau o susținere încât vrea să plece, să moară și acolo să găsească eliberare. Paradoxal.

Părinții au nevoie să ia foarte în serios aceste cuvinte, spuse așa, poate în joacă sau ca să braveze și să aibă discuții despre ce înseamnă moartea și chiar despre ideile astea. Ai avut idei? Colegii tăi au avut idei? Hai să discutăm despre moarte și despre suicid.

Unii dintre adolescenți chiar simt că își găsesc libertatea și controlul maxim. „Tu m-ai născut, eu mă sinucid ca să arăt că am libertate, pot să-mi iau și viața”. Este formă de curaj, o formă de eroism din acesta patologic. Demonstrez tuturor că eu am forța și puterea maximă să-mi iau și viața. Și e nevoie ca părinții să discute despre aceste idei, atât cât se pricep, dacă nu, să meargă la un specialist.

Eu am primit adolescenți (la consiliere) numai că au avut ideile astea și a fost pentru ei ceva foarte nou. Știți? Mi-au venit ideile astea, dar nu știu dacă sunt la mine. Dar vreau să le discut cu cineva. Mi-e frică de sinucidere. Nici nu m-aș gândi la chestia asta, dar vreau să discut despre moarte și sinucidere și ce am mai auzit... Și dacă părinții nu pot face aceasta, nu pot avea această discuție, nu pot susține, să meargă la un specialist să discute despre această problematică.

Fragment din: (Video) Cum să abordezi situațiile dificile cu adolescenții – interviu cu psihologul Smaranda Buju.