Îl cunosc de ceva vreme pe Grigore, de destul de mult timp încât să mă fi acomodat pe deplin cu felul de a fi, de a vorbi, de a lucra și de a glumi. În Televiziunea Română este cunoscut ca exigent, ca tipicar ale meseriei, ca cel care insistă pe detalii, inflexibil la standardul de calitate stabilit de el – și câte și mai câte. Și da, recunosc, așa e! Dar nu e numai așa, căci el nu e doar cum îl văd unii dintre cei cu care lucrează direct, la emisiuni. Ci Grigore este/ poate fi cu totul altfel, diferit! – și asta numai când se arată. Căci despre aceasta este vorba în cartea de față: despre faptul că maestrul a acceptat să se mi arate, în dor și-n lacrimă. Și astfel, se arată întregii lumi românești prin volumul de față.

Am pornit la drum primăvara trecută deciși să refacem – geografic și simbolic – drumul prin veac al lui Grigore Leșe. Drumul vieții lui așa cum a fost – drum împletit, drum hohotit de plâns, zguduit de râs, drum abandonat și reluat, drum pichetat de primejdii fără număr, cu bifurcații anapoda, cu admiratori și prieteni calpi, cu îngeri și draci, cu iubiri și abandonuri, cu harisme și riscuri, cu foame și sete, cu vicii și vindecări. Pe tot fundalul acestui drum însă, ca un halou luminos, întrezărit dincolo de culmea dealului pe care îl tot urci, a stat Cineva. Acel Cineva... Și Grigore știe asta, recunoaște cu franchețe că a fost însoțit haric în momentele de strălucire dar și în grelele clipe de ridicare după pulberea și risipirea vieții. Iar acum, după ce am refăcut drumul invers, spre obârșiile lui, la capăt ne-am ales cu această carte: ofrandă, povară, manifest, testament.

Dorința de a cânta, de a hori, a fost mai presus de orice în viața lui. Și acestui dor neostoit i-a dedicat toată energia, toată substanța existenței sale. Așa a și putut ieși din labirint, horind, iar Dumnezeu îl știa după cânt: știa tot timpul pe unde se află melosul Lui ambulant, pe două picioare... De aceea spun că Grigore Leșe este un evadat din propria viață, din propria condiție. Este un Monte Cristo al evului artistic românesc, este un deschizător de pârtii ale sensibilității melodice, este definiția unui ethos autentic, singular. Și DA, a ajuns măsura acelei vibrații artistice atât de inconfundabile și atât de necunoscute, spunând lumii câte ceva din taina încifrată a ADN-ului doinitor al românilor.

„O, Măicuță sfântă...“

Click AICI pentru a comanda volumul „Chipurile umilinței – Grigore Leșe în dialog cu Răzvan Bucuroiu”!