Atunci când afla că a murit cineva, se ruga pentru el. Viaţa lui era rugăciunea. Singurul lucru pe care-l cerea pentru sine era acela de a mai trăi vreo doi-trei ani ca să se roage. Aceasta o spunea la început, atunci când începuseră complicaţiile bolii sale, pentru că în ultimul timp se ruga pentru alţii şi spunea: „Eu sunt mulţumit de viaţă. Ceea ce am cerut de la Dumnezeu, aceea de a-mi dărui încă puţin timp ca să mă rog, am primit. Nu vreau nimic altceva".

Mai târziu când, din pricina amputării unui picior a fost nevoit să rămână în camera sa şi să se slujească de un cărucior, spunea: „Lasă să paralizeze tot trupul meu, numai mâna mea cea dreaptă să nu paralizeze, ca să-mi pot face Cruce".

Odată, când i-am propus ca să-l scoată afară cu căruciorul ca să facă o plimbare şi ca să mai alunge singurătatea, el a răspuns: „Şi cine v-a spus că sunt singur? Eu am «compania» Sfinţilor".

Avea o mare sensibilitate duhovniceas­că şi de aceea putea simţi dacă cineva străin sau din familia sa avea vreo nevoie. Atunci el se ruga pentru acela şi spunea: „Niciodată să nu ne pierdem credinţa, orice ni s-ar întâmpla". Adeseori spunea: „Sfârşit creştinesc vieţii noastre..." Iar atunci când se împuţina cu sufletul spu­nea: „Ah, de ce vin astfel de clipe?" Dar era de ajuns să-i amintească cineva o pildă din Evanghelie ca el să spună: „Acum am prins curaj". Apoi mulţumea de multe ori celui care îi dădea cuvânt de mângâiere. Era foarte binevoitor, cu multă mărime de suflet, dar şi acrivie în cele duhovniceşti.

Într-o vară se afla pe câmp cu cei doi co­pii ai săi care pe atunci erau mici. Fiindcă era foarte cald, iar ei erau însetaţi, cei doi copii l-au rugat:

— Să tăiem un pepene ca să-l mâncăm. Ne este sete.

— Nu ne aparţine. Cum să luăm un lucru străin?

Apoi însă i s-a făcut milă de ei şi a tăiat un pepene. Dar de îndată de s-au întors în sat, s-a dus la proprietarul ogorului şi i-a plătit acel pepene. Aceasta a făcut-o deoa­rece nu voia să nedreptăţească pe nimeni. Era foarte corect şi cinstit...

Alteori spunea: „Noi să-i iubim pe toţi. Dumnezeu este Dumnezeul binelui, Puterea bunătăţii, un Izvor ce revarsă mereu bunătate. Să eviţi cearta, căci dacă intri în conflict cu cineva, se răzvră­teşte sufletul tău şi apoi îţi trebuie zece zile ca să te linişteşti, să te regăseşti pe tine însuţi. Rugăciunea pe toate le rezolvă. Când te rogi este ca şi cum ai face o declaraţie în care te consideri vinovat de cele întâmplate. Se bucura mult atunci când asculta tropare şi spunea: „Psalmo­dia este lucrarea puterilor netrupeşti".

(Anastasie Malamas, Ca aurul în topitoare, traducere de Ieroschim. Ștefan Nuțescu, ed. a 2-a, Editura Evanghelismos, București, 2012, pp. 79-81)