Faceți milostenie sufletească în fiecare zi, că milostenie trupească nu prea avem de unde. Ce înseamnă milostenie sufletească? Să iei o carte sfântă sau Noul Testament și să mergi la un creștin bolnav, la o bătrânică, la un om sărac și să îi citești de acolo un capitol sau să faceți rugăciune, să citiți un acatist sau Paraclisul Maicii Domnului. Și te închini și se bucură și bolnavul și tu că ai făcut o milostenie. Deci, fă milostenie nu cu bani, ci fără bani, că e mai mare milostenia sufletească, să mângâi un om, să mergi la un bolnav, să-i duci o carte bună, să-i duci o cruciuliță, sau, mai ales, să duci la preot pe o rudă de a ta, sau bărbatul, sau soția, sau copilul, sau fata, că poate nu sunt spovediți de mulți ani de zile.

Deci, a duce un om, care nu s-a spovedit de mult timp, la preot, este cea mai mare milostenie. Să fie și el spălat, curățit și împăcat. Sau pe altul să-l îndemni la biserică duminica, să nu lucreze, sau pe altul să-l îndemni să meargă la un spital, pe altul să-l îndemni să se împace cu soția, cu copiii. Îndemnați lumea spre biserică, spre duhovnic, spre Hristos. Nu îi oferi bani, nu îi oferi cadouri, ci Îl oferi pe Hristos, Care e mai scump decât toate. Deci iată atâtea fapte de milostenie pe care puteți să le faceți.

(Mi-e dor de Cer, Viața părintelui Ioanichie Bălan, Editura Mănăstirea Sihăstria, 2010, p. 521)