După cum observa o cercetătoare, „emanciparea femeii a generat dezechilibru în societate, deoarece a venit brusc după o perioadă foarte lungă de stabilitate și rigiditate a percepțiilor și comportamentelor femeii și bărbatului în cadrul cuplului” (Marcu Ioana-Corina, Iubirea, dincolo de luna de miere..., Editura SPER, colecția „ANIM”, nr. 8, București, 2012, p. 25).

Referindu-se la nevoile pe care femeia nădăjduiește să le împlinească alături de partenerul ei, autorii fac referire la: 

1. Nevoia de a simți că este foarte valoroasă pentru viața soțului, mai importantă decât mama, copiii, prietenii, secretara sau slujba lui; 

2. Nevoia de a ști că soțul este dispus să împărtășească alături de ea un moment intim de consolare, fără a-i cere explicații sau a-i ține prelegeri; 

3. Nevoia unei comunicări deschise, fără obstacole; 

4. Nevoia de a fi lăudată, pentru a se simți o parte valoroasă a vieții acestuia; 

5. Nevoia de a se simți liberă să îl ajute, fără a se teme de respingere sau furie; 

6. Nevoia de a ști că va fi apărată și protejată; 

7. Nevoia de a ști că opinia ei este atât de valoroasă, încât deciziile vor fi luate de comun acord și că sfatul ei va cântări; 

8. Nevoia de a-și împărți viața cu persoana iubită în toate privințele – casă, familie și interese din afara acestora; 

9. Nevoia ca partenerul ei să fie acel gen de bărbat pe care fiul ei îl va lua ca exemplu și cu care fiica ei va vrea să se mărite; 

10. Nevoile de tandrețe și delicatețe. Atunci când acestea sunt împlinite, o femeie se simte în siguranță, iar starea de bine o face să strălucească (Gary Smalley, Cum să-ți înțelegi soția, la bine și la greu, ediția a II-a revizuită, traducere din limba engleză de Lucian Popescu, Editura Curtea Veche, București, 2007, pp. 36-37). 

Tot astfel, atunci când se referă la nevoile bărbatului în raport cu femeia și pe care acesta speră să le împlinească în viața de familie, specialiștii fac referire la nevoia de a fi susținut și încurajat în demersurile sale, aflându-și în cadrul relației împlinirea fizică și sufletească. Prin urmare, lucrul pe care îl prețuiește cel mai mult un bărbat și un soț autentic la soția sa este chiar feminitatea, frumusețea ei trupească și sufletească, bunătatea și delicatețea ei, tandrețea, sensibilitatea și gingășia și nicidecum abrutizarea acesteia, prin duritate, ostilitate sau chiar agresivitate. 

În mod similar, pentru a se bucura de un climat afectiv potrivit și a primi o educație înaltă, copiii au nevoie de prezența iubitoare și binefăcătoare a celor doi părinți, dar mai ales de dragostea și bunătatea mamei, care este esențială. Oricât ar încerca aceasta să se împartă între job și familie, din dorința de a oferi copiilor ceea ce este mai bun în viață, în fond, nevoile copiilor nu sunt acoperite exclusiv de lucruri materiale, ci de dragostea, căldura și grija maternă și paternă. Cu alte cuvinte, oricât de „titrată” ar fi bona aleasă pentru copii și oricât de atractive ar fi dispozitivele digitale și a gadget-urile cărora le încredințăm copiii noștri, aceștia prețuiesc infinit mai mult prezența și iubirea părinților.

Nimeni nu mai poate cere femeii de astăzi să stea doar acasă, să nască și să crească prunci, satisfăcând doar nevoile lor și ale bărbatului ei. Dar este încă posibil ca, reflectând profund asupra sensului și a vocației sale în viață și în lume, femeia să realizeze faptul că familia este singurul loc unde este de neînlocuit și că nicio funcție și demnitate nu o înnobilează mai mult decât cinstea de a fi soție și mamă. Acest lucru este valabil și pentru bărbat.

Sau, într-o exprimare mai aspră, nici unul dintre noi, și cu atât mai puțin un soț/o soție devotat/ă și un tată sau o mamă iubitoare, nu va spune, la sfârșitul vieții sale: „Regret că nu am petrecut mai mult timp la serviciu sau la birou!”, ci:

„Regret că nu am petrecut mai mult timp alături de cei dragi și că nu m-am implicat desăvârșit în viața familiei mele!”.

Alternativa creștină la ierahia familială: egalitatea în cinstire și demnitate

Biserica Ortodoxă, dintotdeauna, mai întâi prin scrierile scripturistice, în care se arată identitatea de creație și de vocație a bărbatului cu femeia, iar apoi prin scrierile Sfinților Părinți, a socotit că bărbatul și femeia, soțul și soția, sunt egali în cinste și demnitate. Căminul sau familia pe care o alcătuiesc trebuie să devină o „mică Biserică” sau „Biserica de acasă”, în care fiecare dintre ei se ostenește, în mod propriu și cu darurile și calitățile specifice, la mântuirea personală și la mântuirea familiei lor.

Ființa umană este o ființă socială, prin urmare, singurătatea este percepută ca o durere, o lipsă și o suferință grea. Bărbatul și femeia au o vocație complementară. La modul autentic, nici unul dintre ei nu își află deplina împlinire în afara relației de iubire, cea mai înaltă formă a acesteia fiind familia, binecuvântată prin Sfânta Taină a Cununiei. Dacă iubirea dublează bucuriile și înjumătățește necazurile, în cadrul familiei, soțul și soția au ocazia cu atât mai mult să experimenteze și să împărtășească iubirea și bucuria. 

Bărbatul și femeia au trăsături, calități și însușiri diferite și, în consecință, au roluri și slujiri specifice. Atunci când unul dintre ei preia lucrarea celuilalt, trăsăturile lor se alterează, iar viața lor se dezechilibrează. Vocația lor esențială este ca, punând fiecare în lucrare darurile sale, să îl îmbogățească și pe celălalt, îmbogățindu-se, la rândul său, cu varietatea și frumusețea talanților sufletului iubit și, împreună, să înnobileze și să înfrumusețeze viața întregii lor familii și a neamului în care trăiesc.