Principalele datorii ale naşilor de cununie

Căsătorie

Principalele datorii ale naşilor de cununie

    • Principalele datorii ale naşilor de cununie
      Foto: Oana Nechifor

      Foto: Oana Nechifor

Nașii trebuie în primul rând să dea sfaturi creştineşti finilor lor, ori de câte ori este nevoie, să-i viziteze regulat, să-i îndrume permanent pe calea credinţei, a bisericii şi a bunei rânduieli creştineşti.

Naşii de cununie trebuie să fie ortodocşi, să locuiască cât mai aproape de finii pe care îi cunună, ca să-i poată mai bine supraveghea duhovniceşte, şi să fie buni creştini. Adică să fie evlavioşi, cu familie model în societate, cu copii bine crescuţi, paşnici şi iubitori de biserică. De obicei, naşii se aleg cu binecuvântarea preotului şi cu învoirea ambilor miri şi a rudelor apropiate. Nu pot fi naşi de cununie cei necununaţi, cei divorţaţi, cei de altă religie, cei necredincioşi şi răi.

Care sunt principalele datorii ale naşilor de cununie?

Să dea sfaturi creştineşti finilor lor, ori de câte ori este nevoie, să-i viziteze regulat, să-i îndrume permanent pe calea credinţei, a bisericii şi a bunei rânduieli creştineşti, să-i împace atunci când se ivesc neînţelegeri, să le dea cărţi sfinte pentru citit, să-i povăţuiască întotdeauna cum trebuie să se comporte în casă, în societate, la locul de muncă, faţă de părinţi și, mai ales, să-i îndemne să nască copii şi să aibă un bun duhovnic.

(Arhimandrit Ioanichie Bălan, Călăuză ortodoxă în familie și societate II,  Ediția a III-a, Editura Mănăstirea Sihăstria, Vânători Neamț, 2010, p. 42)