A constrânge nişte copii când sunt deja aproape adulţi e o soluţie ieftină – e mai uşoară, dar mai puţin eficientă decât înţelegerea şi rugăciunea pentru ei. Dacă un copil a fost crescut în duhul lui Hristos, nu va avea nevoie niciodată de vreo constrângere.

Libertatea nu înseamnă „să faci ce vrei”. Nu-i ajutăm cu nimic pe copii lăsându-i să trăiască independent de noi de la vârsta de treisprezece ani. O anumită îngrădire a libertăţii le dă tinerilor o anumită siguranţă, îndeosebi dacă au încredere şi îşi respectă părinţii. Problemele se ivesc atunci când părinţii sunt atât de severi, încât copiii încep să aibă resentimente faţă de ei; atunci inima lor se răceşte faţă de ei şi faţă de tot ce reprezintă ei, inclusiv Biserica sau chiar Domnul Însuşi. Calea împărătească (de mijloc) între libertatea totală şi ocrotirea exagerată trebuie căutată şi iarăşi căutată fără încetare cu rugăciune şi cu multă înţelegere.

Chiar şi atunci când suntem nevoiţi să spunem „nu” cererii unui adolescent, trebuie să-l ascultăm cu atenţie şi să-i arătăm că am fi gata să lăsăm de la noi dacă nu ar exista un obstacol real. Altminteri, copiii vor înceta să ne mai spună dorinţele şi gândurile lor adevărate. E trist să auzi un adolescent spunând: „N-aş îndrăzni niciodată să-i spun mamei mele că...”, sau „Dacă i-aş cere asta, tata ar sări în sus numai auzindu-mă”.

(Maica Magdalena de la Essex, Sfaturi pentru o educație ortodoxă a copiilor de azi, Editura Deisis, Sibiu, 2006, p. 104-105)