"Părinţii noştri au descoperit Alpii, generaţia noastră a descoperit desenele copiilor". Această afirmaţie, aparţinând lui Adolphe Ferriere (1928), a deschis orizonturile unui limbaj nou, privilegiat, la care psihiatri, neurologi, psihologi şi pedagogi aduc în fiecare zi noi elemente, în ideea de a cunoaşte copilul prin intermediul desenului. Un prim studiu, realizat în urmă cu aproape 70 de ani, studiind exclusiv desenele copiilor, îi aparţine lui Luquet.

În planul dezvoltării psihice, desenul studiază gradul de maturizare psihomotorie şi intelectuală a copilului, poate explora conflictele între fraţi, conflictele copilului mic, reacţiile agresive, stările depresive, precum şi complexul oedipian.

Limbajul desenului, un mod direct şi autentic pentru a zugrăvi ceea ce numim eu

C. G. Jung, de-a lungul carierei sale terapeutice, a folosit desenul şi a cerut subiecţilor să deseneze, uneori pentru a-şi exprima visele, alteori pentru a exprima ceea ce era dificil de surprins în cuvinte, adică ceva dintr-o lume interioară de imagini puternic încărcată afectiv. Pentru Jung, ca psihoterapeut, nu analiza detaliată a imaginilor era importantă, ci încurajarea persoanei de a se exprima prin aceste imagini şi de a le urma pe măsură ce i se revelau din interior. Inconştientul se exprimă prin imagini, astfel că limbajul desenului devine un mod direct şi autentic pentru a zugrăvi acest teritoriu imens din ceea ce numim eu.

Desenul se naşte ca un "dans" între două tendinţe, una ce favorizează schema grafică gândită şi una ce se leagă de transformările, schimbările neaşteptate ce apar cand îţi laşi mâna să curgă liber pe foaia de hârtie. Dacă această a doua tendinţă este cea dominantă, aspect care se poate atinge prin încredere şi exerciţiu, desenul va purta încărcătura proceselor inconştiente. Desenul apelează la spontaneitate, provoacă exprimarea sentimentelor şi a trăirilor interioare fără a folosi cuvinte şi putând astfel trece mai uşor de constrângerile conştientului. Este o modalitate de exprimare care se apropie de libertatea de a fi ceea ce eşti, de a vedea ceea ce ai în interior şi, astfel, de a exprima propria personalitate. Desenul este folosit şi ca tehnică proiectivă ce se adresează esenţei creatoare a omului, indiferent dacă acesta este copil sau adult. Proiecţia este un mecanism de apărare a Eului şi constă în a atribui în mod inconştient altcuiva, sau de a vedea în exterior propriile idei, intenţii, conflicte interioare nerezolvate, impulsuri ascunse sau neînţelese, greşeli neiertate. De cele mai multe ori nu există o "cheie a desenului". Există mai multe interpretări care pot fi adevărate, iar din toate aceste ipoteze psihologul o va alege pe cea care i se va părea cea mai adecvată la cazul studiat (cf. R. Davido). În plus, cel care analizează (terapeutul) trebuie să nu-şi vadă în desen propriile proiecţii.

Exprimarea prin desen activează potenţialul de vindecare interioară

Experienţele semnificative din punct de vedere emoţional pot fi exprimate astfel într-un mod mai confortabil şi mai sigur, prin folosirea simbolisticii pe care o asigură desenele. Ele permit, atât la copii, cât şi la adult, un transfer al anxietăţilor, fricilor, fanteziilor şi chiar a vinei ascunse asupra obiectelor desenate, mai repede decât asupra altor persoane. O altă funcţie importantă a desenului raportat la terapie o reprezintă transformarea a ceea ce nu poate fi controlat în realitate într-o situaţie controlabilă, folosind reprezentări simbolice.

Exprimarea prin desen activează potenţialul de vindecare interioară, naturală, blocată până la acel moment, şi dă posibilitatea unei transformări în care conflictele sunt exprimate şi rezolvate. John Allan, care a studiat desenul insistând asupra efectului său terapeutic, a descris un stadiu iniţial, în care se prezintă o cauză a problemelor sau a ceea ce generează pierderea controlului intern, respectiv starea de disperare şi lipsa de speranţă. Apoi, desenele încep să reflecte emoţia în forma ei pură, nedisimulată, lupta directă dintre bine şi rău. Spre finalul acestei perioade, subiectul începe să folosească relativ conştient desenul ca o punte pentru abordarea directă a unei probleme dureroase, iar în final începe să exprime în desen autocontrolul, pentru că îşi recapătă încrederea în valoarea proprie, scenele reflectând o imagine pozitivă prin absenţa violenţei, a distrugerii şi agresivităţii, aspecte ce trimit spre vindecarea sinelui.

* Andreea Hefco este medic psihiatru, doctor în ştiinţe medicale, specialitatea neurologie

"Comunicare prin desen", la Biserica Talpalari

În Iaşi, la Biserica Talpalari, se desfăşoară de două ori pe săptămână şedinţe de "Comunicare prin desen", organizate de Centrul de Formare şi Consiliere "Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil", la care participă persoane de diferite vârste şi din diverse domenii profesionale. Programul acestor întâlniri poate fi aflat consultând situl www.sfintiiarhangheli.ro.

Una dintre coordonatoarele grupurilor, Maica Rafaela, ne spune: "Scopul atelierului de "Comunicare prin desen" este de a-l ajuta pe participant să-şi exprime cele ascunse ale sale, ascunse de cunoaşterea raţională şi chiar de propria conştiinţă. Sensul şi înţelesul fiecărei linii devin expresii văzute ale nevăzutului şi pot fi acceptate şi probate cu rugăciunea, aşa cum ne învaţă Sfinţii Părinţi. În felul acesta, fiecare dintre noi putem transforma în "laboratorul inimii" stările noastre sufleteşti (psihologice) în stări duhovniceşti".

Participanţii la aceste întâlniri au împărtăşit din beneficiile pe care le au în urma acestor şedinţe. "Comunicarea prin desen înseamnă pentru mine cunoaştere personală, dar şi a oamenilor, prilej de comunicare, empatizare, prilej de a învăţa ascultarea şi exprimarea nevoilor, a sentimentelor personale. Prin feed-backurile primite pot găsi rezolvarea unei situaţii, a unei frământări, conştientizarea unor realităţi lăuntrice, aflarea cauzelor unor comportamente codependente, nesănătoase şi căi de vindecare a lor", ne-a declarat Simona.

Lavinia ne spune că "prin desen am avut acces la lucruri uitate despre mine, ori mi s-au reconfirmat lucruri pe care le ştiam, dar am fost surprinsă că le-am pus în culoare, deşi fără să conştientizez asta. Îmi place să desenez pentru că pot să mă joc folosind culorile, iar acest lucru îmi dă o stare de eliberare, detensionare".

"Serile petrecute la atelierul de "Comunicare prin desen" mă ajută să mă cunosc pe mine dintr-o perspectivă pe care n-am întâlnit-o în nici un curs de dezvoltare personală sau profesională: din perspectiva lui Dumnezeu. Am aflat aici că pot să exprim ceea ce simt prin desen şi culoare şi am învăţat că ceea ce arăt este ascultat atât de grup, cât şi de Dumnezeu", ne-a împărtăşit Raluca din experienţa ei.

"Pot spune că de când vin la grupul de comunicare am aflat despre mine că nu sunt singură, aşa cum credeam adeseori, că frământările mele interioare şi întrebările şi dorinţa de răspunsuri se află şi în alţii, iar puterea de a ierta este dată de Dumnezeu, numai să vreau şi eu asta. Am aflat despre mine într-un timp foarte scurt datorită acestei exprimări prin desen mai mult decât am ştiut timp de 40 de ani", ne-a declarat şi Mirela, o altă participantă la grupul de la Talpalari.