Dacă fapta bună este făcută cu scop rău, ea trece de partea scopului şi se face una cu el. Scopul este sufletul şi mireasa faptei bune. Noi, dacă ne-am trezi cu mintea, atunci când facem o faptă bună, trebuie să vedem dacă-i cu scopul de a plăcea lui Dumnezeu, de a mă mântui sau dacă nu cumva mintea mea priveşte în altă parte. Dumnezeiescul părinte Efrem zice: Când mintea va părăsi scopul blagocestiei, adică al evlaviei, toate faptele bune nu mai folosesc. Că scopul este ori al iubirii de slavă, ori al iubirii de treaptă, ori al iubirii de câştig, cum zice Sfântul Ioan Scărarul. Auzi ce zice el, arătând aici cât este de rea chiar şi lepădarea de lume cu scop rău: „Cel ce pentru iubirea de câştig a făcut lepădarea de lume, este ca piatra de moară, care întru aceleaşi se învârteşte”, vorbind despre cele trei feluri de lepădări de lume.

(Arhimandrit Ioanichie Bălan, Ne vorbeşte Părintele Cleopa —  Vol. I, Editura Episcopiei Romanului şi Huşului, Roman, 1995, p. 20)