„Pocăiți-vă, căci s-a apropiat Împărăția Cerurilor” (Matei 3, 2; 4, 17). Acestea sunt cuvintele prin care și-au început propovăduirea atât Sfântul Ioan Botezătorul, cât și Domnul nostru Iisus Hristos. Pocăința este chiar punctul de pornire al Evangheliei. Fără pocăință nu există viață nouă, mântuire, intrare în Împărăția Cerurilor.

Trecând de la Sfânta Scriptură la Părinții Bisericii, regăsim același adevăr, repetat cu neobosită insistență. Întrebat ce face în pustie, Avva Milisie a răspuns: „Sunt un om păcătos și am venit să-mi plâng păcatele”. Pocăința nu-i o simplă etapă, o perioadă pregătitoare, ci trebuie să dureze toată viața.

Când Avva Sisoe zăcea pe patul de moarte, ucenicii auzindu-l vorbind cu cineva, l-au întrebat: „Cu cine vorbești, părinte?”. Iar el a zis: „Iată, îngerii au venit să mă ia și mă rog să fiu lăsat să mă mai pocăiesc puțin”. Și i-au zis lui bătrânii: „Nu ai trebuință să te pocăiești, părinte”. Dar el le-a răspuns: „Cu adevărat, nu mă știu pe mine să fi pus început pocăinței”.

(Episcopul Kallistos Ware, Împărăția lăuntrică, Editura Christiana, 1996, p. 46)