Fericiți cei care nu pot gândi în duh de viclenie și cred că răul și binele se spun pe față – pentru că nu li s-a dat să înțeleagă mai mult.

Fericiți cei care atunci când te apleci să săruți sfinte moaște și îți lipești tâmpla de ele îți spun simplu: să îți ajute sfântul – și te miruiesc firesc.

Fericiți cei care rașchetează lumânări arse din lumânărar cu anii și stau mereu pe un scăunel lângă piciorul crucii, cu o privire simplă și curată.

Fericiți cei care, ascultând despre bani, înțeleg că e vorba de fapte de bunătate sufletească – fără să le treacă prin minte că ar putea fi altfel.

Fericiți cei care, venind de la oraș, se duc în sate sărace ca să se roage, să-și crească departe de ispite copiii și să se mântuiască.

Fericiți cei care văd „minunile” contrafăcute și nu se supără, pentru că le-au cunoscut pe cele adevărate.

Fericiți cei care își ajută dușmanii, se lasă furați și se roagă pentru cei care le fac rău.

Fericiți cei care aud îngerul păzitor îndemnându-i la rugăciune și îl ascultă.

Fericiți cei care nu se întreabă de ce Trupul și Sângele lui Hristos se simt uneori mai dulce, iar alteori mai acrișor.

Fericiți cei care sunt bucuroși să își îmbrățișeze prietenii, orice ar face ei!