Fetiţa care „s-a mântuit”
Mamă-sa mi-a zis râzând: „Să vedeţi, părinte, după ce s-a împărtăşit, a alergat la mine şi a strigat: «Mami! Mami! Eu m-am mântuit!»”.
Odată m-am întâmplat la o familie de creştini care ţineau în gazdă un preot tânăr. A doua zi, slujind Liturghia, am ieşit cu potirul la împărtăşanie, dar, în afară de doi sugari, nu s-a împărtăşit nimeni. Eu m-am uitat întrebător în jur: „Nu se mai împărtăşeşte nimeni?”. S-a lăsat linişte şi în această linişte fetiţa gazdei noastre, în vârstă de 7 anişori, s-a pornit spre mine, dar a fost oprită de umeri de doamna preoteasă: „Stai, tu nu te-ai spovedit”. Ochii copilei s-au uitat la mine şi la potir. Zic: „Las-o, că ei îi pare rău de năzbâtiile pe care le-a făcut”. Copilul a dat încuviinţător din cap şi eu am împărtăşit-o. După aceea, acasă, eu am întrebat-o pe copilă dacă e fericită şi ea mi-a zis că da, ascunzându-se ruşinoasă după spatele mamei.
Mamă-sa mi-a zis râzând: „Să vedeţi, părinte, după ce s-a împărtăşit, a alergat la mine şi a strigat: „Mami! Mami! Eu m-am mântuit!”. Oamenii mari au început să râdă, gândind că, fetița nu ştia ce zice. Dar copilul bine a zis că s-a mântuit, că asta facem la Liturghie, împărtăşindu-ne, ne mântuim.
(Ieromonah Savatie Baştovoi, Dragostea care ne sminteşte, Editura Marineasa, Timişoara, 2003, p. 27)
Lumea întreagă stă sub Acoperământul Maicii Domnului
Când lucrăm virtuțile, trebuie să fim atenți la ispite
Citește despre:Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro