Orice manifestare în sufletul primului om a fost la început, prin natura ei, pozitivă. Apoi, aceste manifestări au degenerat, mutilându-se și sluțindu-se, din pricina căderii în păcat. Patimile păcătoase care se observă astăzi ‒ precum osândirea, mânia, ura, pofta și altele ‒ la început au fost însușiri pozitive ale sufletului omenesc.

Pe acestea Dumnezeu le-a dat spre săvârșirea binelui, spre păzirea de rău și spre atingerea unei desăvârșiri mai mari. Însă chiar noi, prin păcat, am întors în patimi aceste puteri sufletești dintru început bune. 

Orice patimă, oricât de respingătoare ar fi în starea ei degenerată de manifestare, este expresie a puterii sufletești și semn al unei capacități de care atârnă aceasta, și în funcție de cel căruia îi slujește ‒ binelui sau răului ‒, capătă o valoare fie pozitivă, fie negativă.

Fiecare patimă poate, cu ajutorul lui Dumnezeu și prin străduința personală, să se transforme dintr-un defect, într-o calitate a sufletului. O astfel de patimă este și osândirea. Și ea poate să fie ori virtute, ori patimă. 

(Arhimandritul Serafim Alexiev, Cea mai scurtă cale către Rai ‒ Nu judeca și nu vei fi judecat, Editura Sophia, București, 2007, p. 40)