Sfânta Scriptură a influențat profund lumea, fiind o neîntrecută carte de pietate, de îndrumare sufletească, de îndemn spre iubire de oameni și de Dumnezeu, spre agonisirea păcii interioare și a arvunei bucuriei veșnice.

Nici o vreme nu este piedică pentru citirea Scripturii sfinte

Sfântul Ioan le preciza tuturor că „nici o vreme nu este piedică pentru citirea dumnezeieștilor Scripturi; acest lucru poate fi săvârșit nu numai acasă, ci și când mergem în piață, și când călătorim, și când ne aflăm în compania multora“ (Omilii la Facere, XXXV, II). Deci, orice timp este potrivit pentru citirea dumnezeieștilor Scripturi: „că se poate citi Scriptura nu numai acasă, ci și când mergem în piață și când suntem în călătorie și când suntem în adunare de lume și când suntem prinși de treburi, pentru ca, făcând tot ce depinde de noi, să dobândim iute și îndrumător … Așadar, vă rog, să nu neglijăm citirea dumnezeieștilor Scripturi, ci să le citim des, fie de cunoaștem înțelesul Scripturilor, fie de nu-l cunoaștem. Citirea continuă ne ajută să ținem bine minte ce citim; adeseori ceea ce nu putem înțelege ce citim astăzi, vom putea dintr-o dată înțelege mâine, dacă revenim și citim, pentru că bunul Dumnezeu ne luminează pe nevăzute mintea“ (Omilii la Facere, XXXV, II).

Comentând de la amvon cartea Facerea, printre altele, Sfântul Ioan Gură de Aur, prezintă rezumativ felul în care creștinul trebuie a se apropia de paginile sfințite de adierea Duhului Sfânt: „Când luăm, deci, în mâini Sfânta Scriptură, să ne încordăm mintea, să ne adunăm gândurile și să alungăm din suflet orice gând lumesc. Așa să citim Scripturile! Cu multă evlavie, cu multă luare aminte, ca să putem fi povățuiți de Sfântul Duh la înțelegerea celor ce sunt scrise și să culegem mult folos din ele“. (Omilii la Facere, XXXV, I).

Pregătirea pentru citirea Sfintei Scripturi

Sfânta Scriptură, având origine divină, nu poate fi citită ca oricare altă carte. Ea impune o reculegere și o pregătire specială, atât trupească cât și sufletească. Sfântul Ioan insistă pe curățirea spirituală și menționează: „Nu putem să dobândim un câștig mare din lectura Sfintei Scripturi dacă nu ne-am curățit mai întâi sufletul“ (Omilia 1, 3 la Ioan).

În concepția patristică, de la cititorul Sfintei Scripturi se cer o seamă de virtuți pregătitoare: inima curată, conștiință trează, gând bun, liniștit, cinstit și drept, lipsă de prejudecăți, de viclenie și de ambiții deșarte. Inima curată și cugetul bun, împăcat cu Dumnezeu și cu semenii, străbate cerul și ridică sufletul la vederea lui Dumnezeu, suprema fericire creștină (Matei 5, 8).

Sf. Ioan nu cere doar simpla lectură a textului sacru, ci și aprofundarea acestuia

Sfântul Ioan nu cere credincioșilor o simplă lectură a textului interpretat de preot în biserică, ci o adevărată repetiție și o meditare continuă, cum procedează elevii cu lecțiile, pentru o temeinică însușire a noilor cunoștințe primite. Ritmul lecturii nu trebuie a fi precipitat sau torențial, acesta nefiind un semn al hărniciei, ci al lenei și al superficialității, căci se dorește doar citirea cantitativă și nu lectura meditativă. Ritmul precipitat al lecturii textelor sfinte îi întunecă frumusețea și îi închide cărările înțelegerii ei aprofundate. La citirea ei e bine să participe întreaga familie. Îndată ce v-ați întors acasă, subliniază Sfântul Ioan, trebuie să luați Sfânta Scriptură și, cu soția și copiii, repetați împreună învățăturile care v-au fost date (Omilii la Matei, V, 1). Prima treaptă a aprofundării Sfintei Scripturi va consta în citirea ei zilnică. Zăbava atentă și stăruitoare asupra paginilor Scripturii, lectura făcută zi de zi după un program, fie el și minimal, adus la îndeplinire cu strictețe și cu respect față de Biblie și față de tine însuți, este calea cea dintâi și cea mai simplă care duce la familiarizarea cu textele inspirate. De aici, bunul creștin se cade să urce mai sus, pe treptele cunoașterii, ca să depășească cunoașterea după literă, pentru a nu pierde tocmai esențialul ei.

Dacă sfintele cărți nu sunt citite așa cum se cuvine, cu toată înălțimea adevărurilor pe care le cuprind, această frumoasă zăbavă în loc să ducă la ridicare și îndreptare morală, duce la cădere. Sfântul Ioan, care citea de trei ori pe săptămână Noul Testament, leagă folosul citirii de practicarea virtuții. „Citind Sfânta Scriptură, precizează el, fără să ne desăvârșim cunoștințele religioase, și fără să ne îndreptăm felul de viață, truda aceasta nu este numai inutilă, dar chiar vătămătoare“ (Omilia LXVI la Ioan). Sfânta Scriptură este înțeleasă cu atât mai bine și mai profund, cu cât prin despătimire și dobândirea virtuților, în duh de smerenie și de rugăciune, credinciosul intră într-o intensă colaborare cu dumnezeiescul har, deschizându-și mintea și inima prezenței puterii dumnezeiești.
Sfântul Părinte este de părere că multe erezii și păcate își au originea atât în necunoașterea cuprinsului Sfintei Scripturi, cât, mai ales, în greșita ei interpretare. Din această cauză, Sfântul Ioan Gură de Aur îndeamnă pe preoți să călăuzească pe cititori, explicându-le Sfânta Scriptură, iar celor din urmă le recomandă să citească sfintele cărți cu mare atenție. „În acest fel este înlăturat pericolul de a cădea în greșeli, rămânând Sfânta Scriptură, așa cum a fost dată, o carte de învățătură veșnică“ (Folosul citirii Sfintei Scripturi după Sfântul Ioan Hrisostom, în Revista teologică, Anul 1943, Nr. 1-2, p. 96).

Citirii și aprofundarea Sfintei Scripturi – o adevărată hrană duhovnicească

Sfânta Scriptură este o colecție de cărți ce se adresează tuturor credincioșilor în scopul „dobândirii vieții veșnice“ (Ioan 5, 39). De aceea Biblia este cea mai citită carte din toată literatura lumii și tot din acest motiv Sfânta Scriptură este cartea cea mai recomandată atât preoților cât și credincioșilor, deoarece fiecare poate face din paginile ei o adevărată hrană spirituală. Foarte interesant de notat este faptul că, vorbind despre hrana sufletului, Sfântul Ioan Gură de Aur subliniază că pasiunea pentru citirea dumnezeieștilor texte este adevărata hrană sufletească zilnică: „precum hrana aceasta (trupească), noi o pretindem în fiecare zi, tot așa trebuie ca și cuvintele credinței pururea să le cerem, pururea să ne hrănim cu ele, pururea să le păstrăm în noi, pururea să medităm asupra lor, căci ele nu sunt o hrană obișnuită“ (P.G., LXII, col. 559). Cu alte cuvinte, se poate spune că, ceea ce este hrana pentru trup, aceea este învățătura cuvintelor dumnezeiești pentru suflet. Citirea Sfintei Scripturi este „o necesitate naturală a sufletului omenesc. Acesta, ca și corpul, are nevoie de o hrană proprie ființei lui“ (Omilia XI la Facere), căci „după cum trupul are nevoie de hrană perceptibilă prin simțuri, tot astfel sufletul are nevoie de un îndemn zilnic și de hrană duhovnicească“ (Omilia 8 la Facere).

Dragostea pentru sfintele texte și dorința de a le citi și medita trădează de fapt un suflet iubitor de Dumnezeu și sănătos din punct de vedere spiritual: „după cum foamea este o dovadă a sănătății trupului, tot astfel dragostea de cuvintele duhovnicești este o dovadă a sănătății sufletești“ (Omilia 2, 1 la Isaia). Prin urmare, lipsa de interes pentru cuvintele sfinte înseamnă foame și pieire spirituală: „lectura Sfintei Scripturi este hrana sufletului, este podoaba și siguranța lui; dimpotrivă a nu asculta citirea Sfintei Scripturi înseamnă foame și piere“ (Omilia 2, 6 la Matei).

Într-adevăr, oricine poate ușor realiza că Biblia este o adevărată hrană sufletească pentru cel ce o caută și o citește cu credință, căci aduce nespus de multe bunătăți sufletești: „… De aceea, vă rog, să citim cu multă râvnă dumnezeieștile Scripturi. Dacă vom citi des cele scrise în ele, ne vom îmbogăți și cunoștințele. Este cu neputință să rămâi fără de folos, când citești cu râvnă și mult dor dumnezeieștile cuvinte. Dacă nu avem om, care să ne fie dascăl, atunci Însuși Stăpânul, intrând de sus în inimile noastre, ne luminează mintea, ne lămurește cugetul, face lumină în cele tăinuite, ne este dascăl al celor ce nu știm“ (Omilii la Facere, XXXV, I).

Sf. Scriptură - leac al bolilor sufletești

Deseori în omiliile sale, Sfântul Ioan Gură de Aur numește Sfintele Scripturi și leacuri duhovnicești, care tămăduiesc păcatele sufletului omenesc. De asemenea medicamente avem nevoie pentru a vindeca păcatele săvârșite, cât și pentru a împiedica săvârșirea celor viitoare.

Sfântul Ioan, adânc cunoscător al sufletului omenesc, găsește în Sfânta Scriptură leacuri pentru tămăduirea tuturor bolilor sufletești. El îi prezintă pe autorii inspirați și ca adevărați medici. Ei știu să stabilească cu înaltă înțelepciune diagnosticul și să aplice cu multă pricepere medicamentul necesar; știu să înlocuiască dorințele și afectele imorale cu alte dorințe și afecte drepte și nevinovate. Ei nu caută renume și slavă personală; deși diferiți, nu sunt decât organele unui medic suprem, Iisus Hristos, Care vorbește prin gura lor (Omilii la Matei, LXXIV, 4). Accentuând foloasele religioase, morale și sociale rezultate din această frumoasă îndeletnicire, Sfântul Ioan adresând un apel stăruitor creștinilor să citească Sfânta Scriptură, spune: „să ne apropiem deci cu dragoste de Cărțile Sfinte, că acest studiu perseverent risipește tristețea, aduce bucurie, distruge viciul, înrădăcinează virtutea și, în zgomotoasa vâltoare a activităților și lucrărilor omenești, nu vă părăsește în fața valurilor acestei mări înfuriate. Valurile se desfac, iar voi plutiți în pace, că aveți cârmaci cunoașterea dumnezeieștilor îndrumări, și frământările lumii nu izbutesc să rupă cârma conducătoare“ (Omilia II-a despre Eutropiu, 1).

Într-unul din comentariile sale la cartea Facerea, Sfântul Ioan este convins că nu este patimă sufletească sau trupească, din cele care supără pe oameni, care să nu-și poată găsi leacul în Sfânta Scriptură. Folosul despre care vorbește Sfântul Ioan este mare, câștigul este nemăsurat, căci aceste cărți divine sunt o comoară cu tot felul de medicamente. „De vei cădea în oarecare ispite, aici vei găsi o mare mângâiere. De cumva vei cădea în păcate, tot în această carte vei găsi mii de leacuri. De vei ajunge în sărăcie sau în strâmtorare, uitându-te în această carte, vei vedea multe limanuri de scăpare. De ești drept, multă siguranță găsești în ea, iar de ești păcătos, multă mângâiere (Omilii la Epistola către Romani a Sfântului Apostol Pavel, XVIII).

Prin multa cugetare asupra dumnezeieștilor Scripturi, se poate opri orice atac al vicleanului demon. „Când ne vede că studiem mult cărțile duhovnicești, nu numai că nu ne atacă, dar nici nu îndrăznește să caute la noi, pentru că știe că încercarea lui e zadarnică și că îndrăzneala se întoarce pe capul lui“ (Omilii la Facere, XXXVII, I).

Meditarea la cuvintele Scripturii îl ferește pe creștin de lațurile diavolului

Sfântul Ioan, vorbind credincioșilor săi despre valoarea pnevmatică a Sfintei Scripturi, ține să scoată în evidență faptul că „într-o casă în care se găsește Sfânta Scriptură nu îndrăznește nici diavolul să intre“ (P.G., 59, 38). În alt loc spune că, văzând vrăjmașul vieții noastre – diavolul – o mare râvnă pentru preocupările spirituale, nu numai că nu ne va ataca, „dar nu va îndrăzni nici să ne privească, știind că uneltirile lui vor fi zadarnice, iar loviturile cu care va cuteza să atace vor cădea asupra lui“ (Omilii la Facere, XXXVII, I).

Mare câștig sufletesc aduce lectura atentă a Sfintei Scripturi

Prezentând concepția sa despre Sfânta Scriptură, ca mijloc de perfecționare morală, Hrisostom o redă în termeni oratorici, spunând că ea întărește curajul, răcorește și odihnește sufletul mai bine decât umbra unui frunziș bogat pe un călător ostenit de oboseala drumului. Ea este pavăza de apărare împotriva păcatelor și poartă de intrare în Împărăția cerurilor. Sfânta Scriptură oferă credincioșilor și exemplul drepților și al sfinților, care au îndeplinit voia lui Dumnezeu, constituind astfel și un puternic stimulent pentru creștinul dornic de progres moral. Sfântul Ioan precizează că ea ne face cunoscută viața creștinilor din timpurile apostolice, aceasta ajutându-l pe creștin să-și îndrepte și să-și transfigureze viața luând ca pildă de urmat pe Sfinții Apostoli, pe mucenicii, cuvioșii sau cei care au trăit cucernic în Hristos. (Omilii la Facere, omilia XI, IV).

Sfânta Scriptură ne luminează viața, ne înalță duhovnicește, previne primejdiile, ne scapă de gândurile rele și mută cugetul spre cer: „Luați în mâini dumnezeieștile cărți și primiți cu râvnă folosul cuprins în ele. Mare este câștigul ce ni-l dau ele! Mai întâi, prin citirea Scripturilor, ni se îmbogățește limba; apoi sufletul se întraripează și se înalță; se luminează cu lumina Soarelui dreptății; scapă totodată de vătămarea gândurilor rele și se bucură de tihnă și liniște multă. Ceea ce este hrana trupească pentru menținerea tăriei noastre trupești, aceea este pentru suflet citirea Dumnezeieștilor Scripturi. Este hrană duhovnicească; întărește cugetul, face puternic sufletul, îl face mai tare și mai înțelept și nu-l lasă să alunece spre patimi rușinoase; îi dă aripi ușoare și, ca să spun așa, îl mută în cer. Să nu disprețuiți, vă rog, un câștig atât de mare! Când suntem acasă, să ne sârguim să citim cu luare aminte Dumnezeieștile Scripturi; iar când suntem aici, în Biserică, să nu ne cheltuim timpul stând la taifas și vorbind deșertăciuni, ci să ne îndreptăm gândurile noastre pentru cele ce am venit, să fim cu luare aminte la cele ce se citesc, ca să plecăm acasă cu mai mare câștig. Dacă e vorba să veniți aici ca să vă pierdeți timpul vorbind vrute și nevrute, fără să plecați acasă cu vreun câștig, atunci ce folos? Nu-i, oare, o prostie ca aceia care se duc la iarmaroacele cele lumești să se silească să ia din iarmaroc la întoarcerea acasă tot ce le trebuie și să dea bani pentru ce iau, iar cei care vin la iarmarocul acesta duhovnicesc să nu-și dea nici o silință să ia ceva din cele ce le sunt de folos, să le pună în suflet și așa să se întoarcă acasă? Și asta mai cu seamă când n-au nici nevoie să cheltuiască bani, ci le trebuie numai râvnă și minte încordată“ (Omilii la Facere, omilia XXIX, II).

În omiliile sale la cartea Facerea, Sfântul Părinte prezintă Scriptura ca pe un mare bun și evidențiază câștigul duhovnicesc ce rezultă din lectura ei: „Mare bun este citirea dumnezeieștii Scripturi. Aceasta face sufletul înțelept, înalță cugetul la cer, îl face pe om plăcut, îl determină să nu-și lege sufletul de cele prezente, ci face cugetul nostru să trăiască mereu acolo sus și să săvârșim toate privind la răsplata Stăpânului și cu mare înfrânare să ne îndreptăm spre faptele virtuoase“ (Omilia XXXV, 1 la Facere).

Aprofundarea Sfintei Scripturi ne ajută la transfigurarea vorbirii

Folosirea îndelungată a Bibliei îl ajută pe credincios să ajungă la fericita stare de a-și transfigura graiul într-o astfel de măsură, încât să capete îndemânarea de a reproduce, ori de câte ori e necesar, cuvintele Domnului, iar în graiul său să răsune graiurile profeților și a sfinților autori. Scriptura îi devine ca un sfetnic desăvârșit ce îi șoptește în minte și inimă adevăratele soluții pentru problemele sau nedumeririle vieții. Astfel, își orânduiește viața după cuvintele Bunului Mântuitor, întărindu-se duhovnicește neîncetat și urcând treaptă cu treaptă scara virtuților, până când se va bucura din belșug de splendoarea păcii și a bucuriei din viața viitoare, în comuniune veșnică cu Hristos a Cărui cuvinte le-a cunoscut, le-a aprofundat, le-a purtat în inimă și le-a păzit.

Sf. Scriptură are și o valoare cultural-educativă de neîntrecut

Superioritatea Sfintei Scripturi și valoarea sa cultural-educativă au fost recunoscute direct sau indirect de către umanitate. Scopul ei principal este de a ne arăta căile prin care putem să ne mântuim sufletul, scopul esențial al omului pe pământ. Prin lectura ei, sufletul se înalță către Dumnezeu, se purifică, își găsește echilibrul întregii sale vieți și capătă mântuirea sufletească. De aceea Sfântul Ioan Gură de Aur o prezintă ca pe o comoară celor ce doresc să o cerceteze cu de-amănuntul, căci cuprinde o mare bogăție de idei: „comoară duhovnicească, ce se împarte și niciodată nu se cheltuiește, îmbogățește pe toți și cu nimic nu împuținează, ci dimpotrivă, crește. După cum dacă ai putea lua puțin de tot dintr-o comoară de aur, te-ai îmbogăți mult, tot așa e și cu dumnezeiasca Scriptură; într-un text scurt poți găsi multă putere de gândire, bogăție nespusă. Așa e natura acestei comori! Îmbogățește pe cei ce o primesc și nu se împuținează niciodată, că izvorul Duhului Sfânt revarsă comoara aceasta!“ (Omilii la Facere, omilia XVI, I).

În Sfânta Scriptură, totul a fost scris cu un scop, nu există nimic care să nu fie spus cu un scop și „care să nu aibă ascuns mare folos“ (Omilii la Facere, omilia XXVIII, IV). Despre Cartea Iov zice că este o adevărată consolare în ispitele și încercările vieții, iar în Omiliile sale despre pocăință precizează: „Întăritoare și odihnitoare este citirea dumnezeieștilor Scripturi pentru sufletele cuprinse de tristețe. Citirea dumnezeieștilor Scripturi alungă din sufletul nostru tăria și fierbințeala durerii și ne mângâie mai dulce și mai plăcut ca umbra“ (Omiliile despre pocăință, omilia a patra).

Conchizând, putem spune că Sfânta Scriptură este cartea religioasă a creștinilor pentru creștere spirituală și morală, pentru mântuire. Fiindcă mântuirea depinde de împlinirea poruncilor dumnezeiești iar acestea sunt cuprinse în Sfânta Scriptură, este foarte important ca printre preocupările creștinilor de zi cu zi să se numere și aceea de a citi din Scriptură. Aceasta s-a străduit Sfântul Ioan Hrisostom să arate în omiliile sale când a vorbit despre Sfânta Scriptură și folosul sufletesc al citirii ei atente.