Problema vieții zilnice este, din punctul de vedere al nevoinței, legată de frica lui Dumnezeu. Ea este un dar cât se poate de prețios. Prin ea cerem lui Dumnezeu a ne călăuzi în viața de zi cu zi, în fiece clipă. Fără a ne da seama, printr-o lucrare a harului care scapă logicii noastre intrăm în slobozenia fiilor lui Dumnezeu.

Să petrecem în toată clipa în frica lui Dumnezeu. Vom ajunge astfel a sluji semenilor și a ne clădi mântuirea.

Nu vă lipsiți zilnic de a cere lui Dumnezeu să vă dea Duhul Sfânt, harul de a săvârși și de a vă însuși poruncile lui Hristos, până când vi se vor face a doua fire.

Țelul de pe urmă este ca mintea noastră să fie în toată vremea împreunată inimii. Această împreunare a inimii cu mintea este însuși locul rugăciunii.

Când simțim o oarecare pornire împotriva cuiva, cel mai bine este a nu-ți înfățișa nici chipul acelei persoane, nici pricina urii, ci să te rogi în afara acestora. Prin această lucrare lăuntrică putem depăși pornirea noastră, putem lepăda chipul născut de către patimile noastre.

(Arhimandritul Sofronie, Din viață și din Duh, Editura Reîntregirea, Alba Iulia, 2014, pp. 55-56)