Text și context

Episodul de astăzi e parte a unei narațiuni mai ample. Una care prezintă o suită de minuni făcute de Mântuitorul. În imediata vecinătate a  potolirii furtunii pe mare se găsesc cele petrecute în Gadara. Va fi urmat de cel care vorbește despre vindecarea unui slăbănog. Narațiunea Îl prezintă aici pe Hristos nu doar în ipostaza Taumaturgului, ci și în cea a Dumnezeului capabil să alunge demonii. 

Demonizații din Gadara

Ținut de graniță, Gadara era un loc în care oamenii locului se îndeletniceau cu comerțul. Acest lucru explică, cel mai probabil, de ce erau proprietarii unei turme de porci, în condițiile în care Legea interzicea consumarea cărnii lor. 

Ajuns aici, Mântuitorul e întâmpinat de doi locatari a căror prezență e insolită. În sensul nefericit al cuvântului. Posedați, oamenii erau ocoliți de semenii lor, care se temeau de o eventuală întrevedere cu ei. După cum se va vedea, cei care-l interpelează pe Învățător nu sunt ei, ci locatarii care le ocupă în mod ilicit trupurile. Demonii care îi posedă. Puși pe harță și aroganți. Cum numai diavolul poate fi, căci Dumnezeu e întotdeauna elegant și cavaler în dialogul cu noi. „Ce ai Tu cu noi, Iisuse, Fiul lui Dumnezeu? Ai venit aici mai înainte de vreme ca să ne chinuieşti?”, vine să Îi spună. Vorbele lor trădează frica. În același timp, lasă să se întrevadă o obrăznicie crasă. Una care nu-i vecină cu curajul, ci e mai degrabă opusul lui. De-altminteri. Atitudini de felul acesta întâlnim câteodată și în viața de zi cu zi. Toate denotă, pe lângă lipsa de educație și frica pe care cel care ni se adresează astfel, o are față de noi. 

Negocierea

Nu știm exact dacă dialogul a conținut și alte replici acide. Evanghelistul trece direct la miezul discuției. Arată că cei doi se rugau de El, solicitând dreptul de a se adăposti în turma de porci. Maeștri în strategie, anticipează ecourile sociale ale celor ce vor urma. Hristos nu le dă importanță. Din motive practice. Pentru El, ceea ce contează e salvarea unui suflet. Toate turmele de porci de pe pământul acesta nu valorează cât el. Ca atare, demonii ies, turma se aruncă de pe țărm în mare, iar cei doi oameni sunt salvați. 

Păstorii nefericitului ciopor se sperie și merg să raporteze în cetate cele întâmplate. Precum era de așteptat, acolo se iscă o ciudată rumoare. Oamenii locului vin în întâmpinarea lui Iisus. Nu doresc să-I ureze bun venit, de bună seamă. Unii, mai îndrăzneți, aproape că I-ar spune vreo două. Să se învețe minte, să nu mai facă minuni care-i ard la buzunar! Când îi văd pe demonizați, se domolesc aproape subit. Un astfel de Tămăduitor nu-I de supărat. Se mulțumesc să-I ceară să treacă din hotarele lor. Să-Și găsească demonizați în altă parte. Să facă acolo orice minuni ar dori. Politicos, dar ferm îl alungă pe Învățător de la ei. Iar El, se conformează. 

În loc de concluzii

Singurul lucru care contează în ochii Fiului lui Dumnezeu e sufletul omului. Pericopa evanghelică de astăzi o ilustrează în mod inspirat. Din păcate, prioritățile divine nu coincid întotdeauna cu cele umane. De aceea, Învățătorul nu e mereu înțeles, iar atitudinea multor oameni a rămas, până astăzi, aceea a locuitorilor Gadarei. Nu de puține ori, lui Hristos I s-a cerut să plece din viața cuiva. S-a conformat, respectând libertatea solicitantului. Cu toate acestea, nu această solicitare ar fi cea firească, cea potrivită. Nici atitudinea arogantă, pusă pe harță și negociere, pe care uneori o afișăm în dialogul cu El. Ea ne aseamănă mai degrabă cu chiriașii nepoftiți ai celor doi oameni tămăduiți. În relația cu Dânsul, ceea  ce contează e dragostea. Și inima smerită. Îndrăzniți!