Se pare că omul se predă gândurilor pătimaşe nu numai în momentul când este ispitit de gândurile rele, şoptite de amăgitorul diavol, ci chiar înainte de aceasta, atunci când consimţim să ni se întunece „ochii şi urechile” sufletului. Sfântul Filotei Sinaitul ne îmbie învăţături pilduitoare în această privinţă: „Pricina privirii desfrânate stă în desfrânarea şi întunecarea ochiului dinăuntru, iar pricina dorinţei de a auzi lucruri de ruşine stă în aceea că urechile sufleteşti ascultă cele ce le şoptesc împotriva noastră dracii neruşinaţi dinăuntru”. Celui care este desfrânat înlăuntrul său, i se întinează ochii inimii, iar apoi şi simţurile trupeşti. Drept aceea, lupta noastră trebuie să se desfăşoare îndeosebi pe plan lăuntric.

În aceeaşi ordine de idei, atunci când omul păstrează un gând rău în sufletul său, însoţindu-se cu el întru ascunsul său, este biruit de patima acelui gând şi mintea consimte la făptuirea păcatului: „Precum ouăle nasc viaţă atunci când sunt încălzite în cuibar (când sunt clocite), tot astfel şi gândurile pe care le ţinem ascunse în noi prind viaţă şi se prefac în fapte” (Sf. Ioan Scărarul).

(Mitropolit Hierotheos Vlachos, Psihoterapia ortodoxă: știința sfinților părinți, traducere de Irina Luminița Niculescu, Editura Învierea, Arhiepiscopia Timișoarei, 1998, p. 257)