Domnul să te binecuvânteze, Georgiana!

Nu te descuraja văzând cât de ușor cazi în păcate, pe care le repeți mereu. Firea omenească este atât de slăbănogită, încât ne este greu (dar nu imposibil!) să ne ținem neclintiți de poruncile lui Dumnezeu. Noi avem bune intenții. Dar, cum spune Sfântul Apostol Pavel, „a voi se află în mine, dar a face binele nu aflu; căci nu fac binele pe care îl voiesc, ci răul pe care nu-l voiesc, pe acela îl săvârşesc” (Romani 7, 18-19). Și spune asta unul dintre cei mai mari sfinți care, în viață fiind, a fost „răpit până la al treilea cer” (II Corinteni 12, 2). Ce pretenții să mai avem de la noi, cei care nu am ajuns la măsura acestui mare apostol?! Dar faptul că noi suntem ființe slăbănogite de păcat e doar un aspect al problemei. Asta ar trebui să ne smerească și să ne îndemne la pocăință.

Celălalt aspect este dătător de nădejde și este minunat surprins de Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan: „Dacă zicem că păcat nu avem, ne amăgim pe noi înşine şi adevărul nu este întru noi. Dacă mărturisim păcatele noastre, El este credincios şi drept, ca să ne ierte păcatele şi să ne curăţească pe noi de toată nedreptatea. Dacă zicem că n-am păcătuit, Îl facem mincinos şi cuvântul Lui nu este întru noi” (I Ioan 1, 8-10).

Iată, așadar, ce avem de făcut. Mai întâi, să ne vedem mereu păcatele, să nu ne cruțăm deloc: „Păcatul meu este înaintea mea pururea” (Psalmi 50, 4). Dar, în același timp, să ne mărturisim Domnului, să ne punem toată nădejdea în mila și în dragostea Lui, în iertarea ce vine de la El.

Așa că nu ezita să te spovedești ori de câte ori simți nevoia, indiferent de ce vor zice cei din jur. Sau, când nu te poți spovedi, roagă-te lui Dumnezeu. Spune și Psalmul 50 și orice rugăciune simți că te ajută să pui înaintea Domnului apăsarea și durerea ta sufletească.

Cu nădejde multă,

Pr. Constantin Sturzu

Buna! Am vazut intrebarea ta si nu m-am putut abtine sa nu iti scriu cateva randuri. M-am gandit ca prin simpla aceasta mustrare de constiinta Dumnezeu te iubeste si-ti vrea mantuirea.. E usor sa deznadajduesti cand iti simti sufletul incarcat de pacate si te simti cel mai putred om.. pentru asta Domnul ne-a dat aceasta scumpa taina a spovedaniei. Pana la casatorie nu m-am gandit niciodata la importanta acestor taine, le faceam mecanic, fara a constientiza ceva din ele si intotdeauna (mi-am dat seama mai tarziu de asta) ma impartaseam cu nevrednicie; si desi pana atunci nu consideram ca sunt o persoana atat de pacatoasa, la o cercetare amanuntita, imi dadusem seama ca oribile lucruri am mai savarsit si tare mi-a venit greu sa le spovedesc. Acum imi doresc atat de mult sa fiu un om mai bun, sa fac cat mai putine pacate, doar poate ma voi invrednici si eu de Sf. Impartasanie, dar fac cum fac si iar am lista plina de pacate.. si pornesc iar la drum, straduindu-ma sa ma indrept! Si desi nu sunt nici pe departe omul la care visez, nu pot spune ca nu simt bunatatatea Domnului cum ma ocroteste zilnic. Cred ca nimeni nu poate deveni dintr-o data fara de patima, insa tot efortul in acest sens te transforma intr-un om mai bun si te aduce mai aproape de Dumnezeu! De altfel, ma gandesc eu, daca am reusi sa scapam de ispite, chiar si numai o zi, tare mandri am mai deveni de noi insine si tot am pacatui. Scuza-ma pentru textul indelung! Iti doresc numai bine si putere de la Domnul pentru a dobandi liniste in suflet!