Zis-a Domnul: Să nu duceți grijă, spunând: Ce vom mânca, ori ce vom bea, ori cu ce ne vom îmbrăca? Pentru că după toate acestea se străduiesc păgânii; doar știe Tatăl vostru Cel ceresc că aveți nevoie de toate acestea. Căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu și dreptatea Lui și toate acestea se vor adăuga vouă. Nu vă îngrijiți de ziua de mâine, căci ziua de mâine se va îngriji de ale sale. Ajunge zilei răutatea ei. Cine este omul acela dintre voi care, dacă îi va cere fiul său pâine, el îi va da piatră? Sau de-i va cere pește, el îi va da șarpe? Deci dacă voi, răi fiind, știți să dați daruri bune fiilor voștri, cu atât mai mult Tatăl vostru Cel din ceruri va da cele bune celor care cer de la El! (Matei 6, 31-34; 7, 9-11) (Luni în săptămâna a doua după Rusalii)

Apelul pe care Domnul Hristos îl face în acest fragment, din Predica de pe Muntele Fericirilor, este un cuvânt de o mare actualitate astăzi. Omul de acum două mii de ani se îngrijea de ceea îi rezerva viitorul, să aibă de mâncat, de băut, de îmbrăcat, tot la fel de mult ca şi astăzi. Poate doar modul în care o făcea atunci diferă de ceea ce se întâmplă în zilele noastre, de cultura postmodernă. Apelul Domnului ca să nu ne îngrijim de acestea nu trebuie să fie înţeles ca şi cum nu ar trebui să ne mai gândim nicidecum la problemele zilnice. Mai degrabă e un semnal de alarmă, o aducere aminte că nu noi suntem cei care rezolvăm toate dificultăţile, cu puterea noastră, ci Dumnezeu.

Într-o conferinţă ţinută în 2014 tinerilor români din diaspora germană, Maica Siluana de la Iaşi explica faptul că în Grădina Raiului oamenii aveau comunicare nemijlocită cu Dumnezeu şi cu toate creaturile. Dialogul este ceva propriu fiinţei omenești, iar Adam şi Eva au pierdut parţial darul comunicării directe din momentul în care nu au ascultat porunca. De atunci, omul a intrat în starea de supravieţuire, iar pentru a putea face faţă intemperiilor naturii, de acum potrivnice, memoria îl ajută să dezvolte mecanisme de autoapărare. De exemplu, dacă vede că se adună norii pe cer şi tună, îşi dă seama că în curând va veni ploaia şi trebuie să se adăpostească. Dacă începe să scadă temperatura şi frunzele copacilor cad, atunci ştie că se apropie iarna şi se pregătește de aceasta. Aşadar, e firesc să ne îngrijim, pentru viitor, ce adunăm pentru mâncare, pentru băut, pentru adăpost şi îmbrăcăminte, pentru cei din familie. Problema care se pune este însă cum se adună aceste rezerve. De obicei, le strângem, muncim din greu pentru ele, iar depozitul nostru fie propriu-zis material, fie financiar, depăşeşte cu mult nevoile reale. Ne asemănăm bogatului din pildă, care şi-a strâns averi mari, apoi a poruncit să dărâme hambarele şi să ridice altele, în care să intre toată recolta. Se bucura că are multe bogăţii pentru mulţi ani, dar într-o noapte a venit îngerul morţii şi i-a luat sufletul (Luca 12, 16-21). Şi în Psalmul (48, 10) se spune că bogaţii strâng multe, dar mor şi alţii se bucură de bogăţiile lor.

Ce înţelegem din îndemnurile lui Iisus este că tot ceea ce strângem, chiar dacă ni se pare că e rezultatul muncii noastre şi ni se cuvine, totul poate să se risipească într-o clipită. Şi atunci, dacă ne-am bazat numai pe aceasta, durerea va fi mare. Însă dacă ştim că totul vine din binecuvântarea lui Dumnezeu, Care ne-a dat sănătate şi putere ca să le strângem, atunci chiar de vine şi cel mai mare necaz, vom putea spune ca şi Iov odinioară: „Domnul a dat, Domnul a luat, fie numele Domnului binecuvântat!” (Iov 1, 21).

Hristos nu interzice gândirea economică, dar spune: „căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi toate celelalte se vor adăuga vouă!”. Şi mai adaugă un amănunt, parcă adresat celor care au ajuns la disperarea că munca este prea grea şi prea multă ori sunt de-a dreptul striviţi de griji: „Nu vă îngrijiţi de ziua de mâine, căci ziua de mâine se va îngriji de ale sale. Ajunge zilei răutatea ei”.

Îndemnul plin de putere şi optimist al Mântuitorului nu se rezumă aici. Mai adaugă faptul că noi fiind plini de păcate ştiute sau neştiute, cu voia sau fără voia noastră, am fi nevrednici de ajutorul Tatălui nostru cel din ceruri. Dar dacă un tată pământesc nu dă fiilor săi pietre atunci când ei cer pâine, cu atât mai mult Dumnezeu când Îi cerem din inimă, ne dă darurile cele mai bune. Întâietatea lui Dumnezeu în viaţa noastră, acest lucru ni-L cere Domnul. Iar atunci, grijile, problemele de ordin economic ori cele mereu amânate pentru a doua zi nu ne mai provoacă acel stres al lumii moderne, pentru că acelea rămân pe plan secundar. Grija lăsată de pe umerii noştri neputincioşi pe umerii lui Hristos, Care ne-a purtat pe cruce, aceasta e voia, ba chiar dorința Domnului. Iar în schimb, primim bucuria prezenţei Lui mângâietoare în viaţa de toate zilele.