Hristos și gârbovirea

Cuvintele Lui sunt clare: „Femeie, eşti dezlegată de neputinţa ta”. Sunt urmate de punerea mâinilor asupra ei. Gest cu puternice reverberații, depozitar al unui areal variat de semnificații teologice. Urmarea e imediată. Femeia nu mai e dreaptă doar sufletește. De-acum încolo starea ei lăuntrică va fi reflectată și de ținuta fizică.

Text și context

Momentul la care ne cheamă evanghelistul Luca să medităm astăzi e unul de mare profunzime. Faptul că evenimentul se petrece în sinagoagă și într-o zi de sărbătoare vine să aducă o prețioasă mărturie. Cu privire la dragostea pe care i-o poartă Dumnezeu omului și la locul central pe care îl oferă acestuia în iconomia Mântuirii. Se constituie de asemenea într-un punct de tranziție între predica cu privire la pocăință și istorisirile menite a prezenta Împărăția lui Dumnezeu. Ori, poate, slujește drept factor motivațional.

Femeia gârbovă

Hristos cel ce învață în sinagogă vede o femeie gârbovă. O cheamă în față, lângă El și o tămăduiește. Aspectele contextuale sunt parțial adăugate narațiunii ulterior. Într-o oarecare măsură, ele se cer de asemenea deduse. Astfel, bunăoară, un cunoscător al culturii și civilizației iudaice ar putea veni să arate că locul femeii era undeva în partea din spate a sfântului locaș. Femeia era probabil ascunsă acolo. Obosită, îndurerată. Resemnată, credem, cu suferința ei. Dorind doar să ia parte la slujbă, fără a ieși într-o formă, ori alta, în evidență. Învățătorul e cel care o abordează. O observă, în ciuda discreției cu care se înveșmântase. O cheamă alături de Dânsul. Cuvintele Lui sunt clare: „Femeie, eşti dezlegată de neputinţa ta”. Sunt urmate de punerea mâinilor asupra ei. Gest cu puternice reverberații, depozitar al unui areal variat de semnificații teologice. Urmarea e imediată. Femeia nu mai e dreaptă doar sufletește. De-acum încolo starea ei lăuntrică va fi reflectată și de ținuta fizică.

Sâmbăta

În loc să se bucure, cei de față sunt revoltați. Rumoarea vine să străbată mulțimea, dând glas cârtirilor felurite. Cel ce își asumă statutul de portavoce al dorințelor celor de față e rabinul. „Şase zile sunt în care trebuie să se lucreze; venind deci într-acestea, vindecaţi-vă, dar nu în ziua sâmbetei!,” strigă el mânios. Cuvinte cu dedicație. Țintite direct înspre Mântuitorul, deși în aparență veneau să se adreseze femeii. Răspunsul e prompt. Mântuitorul nu lasă ca valorile pe care le promovează să fie terfelite: „Făţarnicilor! Fiecare dintre voi nu dezleagă, oare, sâmbăta boul său, sau asinul de la iesle, şi nu-l duce să-l adape? Dar aceasta, fiică a lui Avraam fiind, pe care a legat-o satana, iată de optsprezece ani, nu se cuvenea, oare, să fie dezlegată de legătura aceasta, în ziua sâmbetei?”. Cuvintele Lui liniștesc și rușinează deopotrivă mulțimea. Și probabil, o scapă de reproșuri ulterioare, pe biata femeie ce s-a găsit surprinsă plăcut de fericitul eveniment.

Aspecte conclusive

Ar fi multe de spus cu privire la mesajul acestei minuni. O lectură posibilă ar fi cea în cheie antropologică. Femeii i se restituie verticala. Dreptul de a privi în sus. Definitoriu pentru om, numit de greci tocmai astfel: „ho anthropos”, adică cel care privește în sus. În cheie morală, textul ar putea fi înțeles ca vorbind despre virtuți. Răbdarea și nădejdea se întrepătrund frumos în profilul moral al acestei femei ce-și poartă cu demnitate suferința preț de aproape două decenii.

Cred, însă, că cea mai fericită adăstare ne duce înspre virtutea de căpetenie: dragostea. O regăsim la Hristos, care o cheamă și o vindecă pur și simplu. Fără a o apostrofa pentru păcatele făcute, fără a-i reproșa cine știe ce. O regăsim în consecvența bolnavei. A sta suferindă atâta vreme și a nu ridica cuvânt de cârtire, ori de deznădejde împotriva lui Dumnezeu, e de bună seamă un semn al iubirii. O vedem lipsind la mulțime și la mai marele sinagogii. Când ai drag de celălalt, nu poți decât să te bucuri de întoarcerea și mântuirea lui. Nu te mai pierzi în detalii: dacă are mahrama cât prelata de la tirurile ce transportă marfă, dacă folosește machiaj de un fel ori de altul, de stă drept, se ține de mână cu iubita, ori ba, ori se închină cum se cade. Te bucuri. Ca femeia după ce naște. Uiți de dureri. Esențialul e cel asupra trebuie să se concentreze toate. Asta ține să puncteze și Învățătorul. Când nu iubești, orice lucru cât de mărunt ți se pare muncă grea și-i prilej de cârtire. Și nu orice fel de travaliu, ci unul ce-l ofensează pe Dumnezeu. De fapt, ești prizonierul propriilor tale himere. Și victima devorată de propria ta lipsă de iubire. Când ții la celălalt, inima ta vede totul cu ochii de copil ferice, chemat a-și îmbrățișa părinții după o lungă absență. Nu-i greu. Îndrăzniți!

De la același autor

Ultimele din categorie