Omul caută în Cer bucuria și fericirea. Caută veșnicia departe de toți și de toate, caută să găsească bucuria în Dumnezeu. Dumnezeu este taină. Este tăcere, este nemărginire, este totul. Aplecarea către Cer o are întreaga lume; toți caută ceva ceresc. Către El se întorc toate ființele, fie și inconștient.

Către El să vă întoarceți mintea voastră la toată vremea. Iubiți rugăciunea, vorbirea cu Domnul. Iubirea este totul, dragostea de Domnul, de Mirele Hristos. Ca să nu trăiți în întuneric, întoarceți butonul rugăciunii, așa încât lumina dumnezeiască să vină în sufletul vostru. În adâncul ființei voastre vi Se va descoperi Hristos. Acolo, în adânc, este Împărăția lui Dumnezeu: Împărăția lui Dumnezeu este înăuntrul vostru (Luca 17, 21).

Rugăciunea se face numai prin Duhul Sfânt. Acesta învață sufletul cum să se roage. Căci noi nu știm să ne rugăm cum trebuie, ci Însuși Duhul Se roagă pentru noi cu suspine negrăite (Romani 8, 26). Noi nu trebuie să facem vreo strădanie. Să ne îndreptăm spre Dumnezeu cu cuvânt de rob smerit, cu glas rugător. Atunci rugăciunea noastră este bineplăcută lui Dumnezeu. Să stăm cu evlavie înaintea Celui Răstignit şi să zicem: „Doamne, Iisuse Hristoase, miluieşte-mă!”. Când mintea omului se mişcă spre rugăciune, într-o clipită vine dumnezeiescul har. Atunci omul se umple de har şi le vede pe toate cu alţi ochi. Totul este să-L iubim pe Hristos, rugăciunea, învăţătura. Luăm un milion şi-l tăiem într-un milion de bucăţele. Cât o astfel de bucăţică este strădania omului.

(Ne vorbeşte părintele Porfirie – Viaţa şi cuvintele, traducere din limba greacă de Ieromonah Evloghie Munteanu, Editura Egumeniţa, 2003,  pp. 193-194)