Înainte de plecarea sa în Banat, au venit la bătrânul doi ucenici – ieromonahul Climent şi monahul Cleopa – și cu multe lacrimi i-au zis:

– Preacuvioase părinte, în curând vei pleca de la noi şi nu ne vom mai vedea în viaţa aceasta. Spune-ne ultimul cuvânt de folos.

Iar părintele Vichentie, punându-şi mâna pe grumazul părintelui Cleopa şi cu cealaltă lovind uşor în masă, a zis:

– Ascultă mata, părinte Cleopa, ascultă ce-ţi spune popa. Iată ultimul meu cuvânt: răbdare, răbdare, răbdare! Şi, când ţi se va părea matale c-ai gătit-o, ia-o din nou de la capăt: răbdare, răbdare, răbdare!

– Dar până când, părinte Vichentie?

– Până la uşa mormântului! Apoi, dragii mei, vom merge noi acolo, în grădina Raiului. Şi acolo cântă păsări aşa de minunat! Şi sunt copaci cu flori şi fructe de aur! Şi pajişti care veşnic înfloresc. Şi sunt izvoare cu ape limpezi! Acolo vom vedea cetele sfinţilor. Acolo vom auzi cântările îngerilor. Acolo vom petrece în veci cu Domnul. Deci, fraţii mei, acolo, în Rai să ne întâlnim!

(Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul românesc, Editura Mănăstirea Sihăstria, Neamț, 2005)