În anul 1925, după îndreptarea calendarului, Protosinghelul Ioanichie era în mare îndoială. Nu ştia dacă este bun sau nu „stilul nou”. Deci, s-a închis în chilie şi a început să postească şi să se roage până ce Dumnezeu îi va da un semn cum să ţină. 

După aproape 20 de zile de post, bătrânul a fost găsit în chilie foarte slăbit. Apoi, întărindu-se cu Preacuratele Taine şi cu puţină mâncare, a doua zi a spus fiilor săi duhovniceşti: 

– Multe ispite am pătimit în aceste zile de la diavoli. Că uneori mă ameninţau să mă omoare. Alteori mă băteau cu toiege de foc. Odată am văzut o ceată de diavoli, zicând: „Hai să tăiem pe bătrânul acesta, că vrea să se facă sfânt!”. Apoi au strigat cu mânie asupra mea: „Cine ţi-a spus ţie că astăzi se mai fac sfinţi?”. „Dar vouă cine v-a spus că nu se mai fac?”, le-am răspuns. În altă zi mi-au spus cu mânie: „Degeaba mai posteşti, că tot în mâinile noastre o să vii!”. Iar eu le-am zis: „Eu am nădejde în mila lui Dumnezeu, că mă voi izbăvi de mâinile voastre!”.

După mai multe zile de post, am văzut deasupra mea în văzduh trei sfinţi îmbrăcaţi arhiereşte care semănau cu Sfinţii Trei Ierarhi. Cel din mijloc mi-a zis cu glas ca de trâmbiţă: „Ioanichie, de ce te îndoieşti şi nu faci ascultare? Nu ştii că ascultarea este mai mare decât jertfa? Deci, ascultă de cei mai mari, că nu vei răspunde tu de îndreptarea calendarului. Apoi, binecuvântându-mă toţi trei deodată, s-au urcat spre cer şi nu i-am mai văzut”.

Din ziua aceea, bătrânul nu s-a mai îndoit de îndreptarea calendarului.

(Arhimandritul Ioanichie Bălan, Patericul românesc, Editura Mănăstirea Sihăstria, pp. 550-551)