Rămânând în oaste câţiva ani, tânărul Ilie Crimca a fost îndemnat de Duhul Sfânt să se facă ostaş al lui Hristos. Deci, renunţând la cele pământeşti, a intrat în obştea Mănăstirii Putna, călugărindu-se cu numele de Anastasie. Aici a deprins monahul Anastasie meşteşugul cel cu multă iscusinţă al picturii în miniatură şi scrierea de cărţi. Aici, în şcoala Mănăstirii Putna, a învăţat ostaşul lui Hristos meşteşugul luptei duhovniceşti şi buna nevoinţă călugărească.

Văzând părinţii smerenia şi isteţimea minţii monahului Anastasie, îndată l-au hirotonit preot şi, la cererea voievodului, l-au trimis egumen la Mănăstirea Galata de curând zidită. Şi atât de frumos a povăţuit acest sfânt lăcaş, încât toţi îl iubeau şi mulţi credincioşi îl aveau de părinte duhovnicesc. După ce a format la Galata o obşte bine organizată cu ucenici buni, în anul 1600 arhimandritul Anastasie a fost hirotonit episcop de Rădăuţi.

Retrăgându-se din scaun din cauza vitregiilor vremii, Episcopul Anastasie a sihăstrit 6 ani de zile la metocul său, Dragomirna. Aici a zidit o mică biserică, a adunat în jurul său câţiva ucenici şi se îndeletnicea cu citirea sfintelor cărţi, cu zugrăvirea de icoane şi cu scrierea de manuscrise, povăţuind multe suflete către Hristos.

Pentru înţelepciunea şi smerenia sa, în anul 1607 Episcopul Anastasie a fost ales Mitropolit al Moldovei, păstorind Biserica lui Hristos timp de 20 de ani. Cea dintâi grijă a sa a fost întărirea vieţii duhovniceşti prin mănăstiri şi sate şi zidirea de noi biserici.

În toate marile mănăstiri a rânduit egumeni din cei mai aleşi, sporiţi în fapte bune şi cunoscători de limbi străine. Cel mai vestit dintre toţi a fost egumenul Mănăstirii Secu, arhimandritul Varlaam. Prin oraşe şi sate a hirotonit preoţi ştiutori de carte, în stare să conducă poporul pe calea Evangheliei lui Hristos. Astfel, sub lunga păstorie a Mitropolitului Anastasie, mănăstirile şi schiturile din Moldova au trăit o epocă de aleasă înflorire duhovnicească. De asemenea, în sihăstriile retrase din Carpaţi s-a înmulţit numărul sihaştrilor, din care unii erau cinstiţi de popor, încă din viaţă, ca sfinţi şi făcători de minuni.

(Arhimandritul Ioanichie Bălan, Patericul românesc, Editura Mănăstirea Sihăstria, pp. 192-193)