Zicea şi acestea:

– Cu cât cineva se înduhovniceşte mai mult, cu atât trebuie să se lupte şi mai mult, căci binele pe care îl câştigă nu este din lumea aceasta. Pentru aceasta este duşmănit.

Ţinând seama de punctul diferit de plecare al fiecăruia şi de greutatea urcuşului duhovnicesc, precum şi de sublima ţintă finală la care este menit omul, călăuzirea duhovnicească este cea mai grea sarcină pusă pe umerii slabului om!

Părintele Nicodim împărţea pe credincioşi în trei categorii: credincioşii care fac voia lui Dumnezeu din iubire – dintre aceştia sunt foarte puţini; credincioşii care împlinesc poruncile din frica de Dumnezeu, şi credincioşii care le împlinesc din constrângere, siliţi de necazurile vieţii, aceştia formează majoritatea fiilor Bisericii.

Spunea părintele Nicodim şi aceste cuvinte:

– Duhovnicul, care se recrutează din prima şi din a doua categorie de credincioşi, este în stare să se înţeleagă, atât pe sine, cât şi pe alţii, călăuzind cu folos pe toţi care îi cer ajutorul. Cel din ultima categorie abia se conduce pe sine, dar să mai conducă şi pe alţii! Totuşi, prin harul preoţiei, ajută la mântuirea oamenilor.

(Arhimandritul Ioanichie Bălan, Patericul românesc, Editura Mănăstirea Sihăstria, p. 645)