Ieroschimonahul Iona (secolul XIX)

În prima jumătate a secolului XIX, a fost un egumen vestit la Schitul Sihla, numit Iona Ieroschimonahul. Acest egumen era foarte nevoitor în post, în rugăciune, în blândeţe şi celelalte osteneli călugăreşti. Dar cel mai mult decât toate era milostiv şi iubitor de străini.

Spuneau bătrânii că, odată, s-a dus egumenul cu ucenicul să taie lemne de foc în pădure. Şi pe când tăiau un fag uscat, au aflat un burduf plin cu galbeni, ascuns în tulpina lui. Atunci au coborât în schit şi au spus tuturor de aflarea banilor.

Din ziua aceea, egumenul Iona a început să facă multe înnoiri în Schitul Sihla: reparaţii la biserică, chilii noi, veşminte, hrană şi îmbrăcăminte pentru călugări. Pe lângă acestea, s-a mărit şi obştea, ajungând până la 20 de părinţi şi fraţi. Din aceşti bani, părintele Iona făcea şi multe milostenii, încât ajunsese renumit în tot ţinutul Neamţ. Cum auzea că se face o biserică nouă, îndată trimitea un călugăr cu bani şi alte daruri. De asemenea, dacă auzea de familii cu mulţi copii, de văduve şi orfani, în aceeaşi zi trimitea ucenici cu bani, cu haine şi mâncare la casele lor. Uneori, părintele Iona cobora din munte şi mergea la Târgu-Neamţ pentru nevoile schitului. Cum auzeau oamenii, îndată îi ieşeau pe cale; unii pentru binecuvântare, iar alţii pentru milostenii, căci era vestit peste tot numele lui.

Aşa a petrecut Cuviosul Iona toată viaţa sa, bineplăcând lui Dumnezeu şi iubind pe săraci. Apoi, ajungând la adânci bătrâneţi, s-a mutat cu pace în odihna lui Hristos, iar trupul său a fost îngropat alături de biserică.

(Arhimandritul Ioanichie Bălan, Patericul românesc, Editura Mănăstirea Sihăstria, pp. 433-434)