În anul 1006 î.d.Hr., Ierusalimul a fost cucerit din mâinile iebuseilor (II Regi 5, 6-9) de împăratul David, care îl mărește, îl înconjoară cu ziduri de jur-împrejur, își face pe Sion o fortăreață militară numită „Turnul lui David”, și își mută aici capitala regatului său. Urasalimul se va numi de acum înainte „Ierusalim” sau „Cetatea lui David”.

Solomon, fiul lui David, a zidit în Ierusalim, prin anul 950 î.d.Hr., un frumos templu spre lauda lui Dumnezeu, mărind orașul. În anul 587 î.d.Hr. Ierusalimul este distrus și pustiit de caldeeni, apoi refăcut între anii 525-520. În secolul II î.d.Hr. Ierusalimul, numit și „Cetatea lui Dumnezeu”, este din nou pustiit de Antioh Epifanul, înainte de răscoala fraților Macabei (169-154). După câțiva ani Ierusalimul și vechea Palestină devin colonii romane. Irod cel Mare reînnoiește templul și consolidează zidurile vechiului Ierusalim. Dar în anul 70 d.Hr., armatele romane distrug templul și o parte din orașul sfânt. În anul 132 d.Hr., prin răscoala lui Bar-Cochba, romanii distrug în întregime Ierusalimul.

Reconstruirea orașului biblic începe cu împăratul roman Adrian (117-138), care îi schimbă numele Ierusalimului în „Aelia Capitolina”. Apoi Sfântul Constantin cel Mare (307-337) reînnoiește multe edificii în Ieru-salim și zidește mai multe biserici creștine, începând cu Biserica Sfântului Mormânt.

Sub ocupația romano-bizantină Ierusalimul și Sfintele Locuri în general au trăit o epocă de deosebită prosperitate. Dar în anul 614, perșii, conduși de regele Hosroe, ocupă Ierusalimul, distrugând numeroase biserici și așezări creștine. Abia recucerit de bizantini în 628, Ierusalimul și toată Țara Sfântă cad sub ocupația arabă în anul 637, pentru aproape cinci secole. Primul calif care a ocupat Ierusalimul a fost Omar.

În anul 1099, Ierusalimul este eliberat din mâinile arabilor de către armatele cruciadei I (1096-1099), luând ființă astfel Regatul Creștin de Ierusalim sub conducerea lui Godefroy de Bouillon, urmat de regele Balduin I de Flandra.

Regatul creștin de Ierusalim a durat numai 88 de ani. În anul 1187 sultanul Saladin al Egiptului cucerește din nou Ierusalimul, care rămâne sub ocupație arabă până în anul 1516, când este ocupat de imperiul otoman (turcesc) condus de Soliman al II-lea Magnificul. Acest sultan a înconjurat Ierusalimul Vechi, între anii 1537-1541, cu puternice ziduri de apărare care se păstrează în bună stare până astăzi.

În anul 1917, prin dezmembrarea imperiului otoman, Ierusalimul trece sub mandat britanic, până la 14 mai 1948, când se înființează statul Israel.

Iată pe scurt etapele istorice ale Ierusalimului Vechi. El a fost de mai multe ori asediat și distrus și a stat lungi perioade de timp sub ocupații străine.

Ierusalimul Vechi, capitala monoteismului mondial, se prezintă astăzi ca o cetate medievală înconjurată cu ziduri groase de jur-împrejur, de formă poligonală nere-gulată, cu o suprafață de circa 3 km2. Zidul este prevăzut cu șapte porți de acces în cetate și anume: „Poarta lui Irod”, „Poarta Damascului” și „Poarta Nouă” – în partea de nord; „Poarta Jaffa” – în partea de vest; „Poarta Sionului” și „Poarta Mogrebinilor”, adică „Poarta Rabinilor”, care duce la Zidul Plângerii – în partea de sud; iar la est, „Poarta Sfântului Ștefan”, numită și „Poarta Leilor” sau „Poarta Oilor”, care dă în Grădina Ghetsimani, căci pe aici se aduceau oile de jertfă la templu. Mai este și a opta poartă numită „Poarta de Aur”, care dă direct în curtea templului și a Moscheii lui Omar. În prezent este zidită. După tradiție, va fi deschisă la sfârșitul veacurilor, când va trece pe aici Iisus Hristos care va veni să judece lumea.

Ierusalimul Vechi este împărțit în patru cartiere distincte și anume: cartierul grec și latin, situat în partea de nord-vest a zidului de cetate; cartierul armean, situat în partea de sud-vest, cartierul evreiesc, în partea de sud-est, și ultimul, cartierul musulman, în unghiul de nord-est, care este și cel mai mare.

În cartierul grec se află Biserica Sfântului Mormânt pe colina Golgota, care formează inima și centrul Sfintei Cetăți a vechiului Ierusalim, cel mai mare loc de pelerinaj al Creștinismului. Biserica Sfântului Mormânt este în cea mai mare parte în posesia Patriarhiei Ortodoxe. În apropiere se află sediul spiritual și administrativ al Patriarhiei Ortodoxe de Ierusalim, una din cele cinci scaune patriarhale ecumenice din lume. Aici locuiește patriarhul ortodox Diodor împreună cu sinodul său, for-mat din 16 mitropoliți și episcopi. Tot aici se află sediul comunității ortodoxe a tuturor slujitorilor și a personalului monahal deservent al Patriarhiei și așezămintelor ortodoxe din Ierusalim și din toată Țara Sfântă, care formează așa-zisa „Frăție a Sfântului Mormânt”. Întreaga Frăție numără peste 60 de arhimandriți, protosingheli, protopsalți, ieromonahi și monahi, slujitori care mențin dreapta credință, slujbele și toată tradiția ortodoxă la Mormântul Domnului și la toate Sfintele Locuri. În Frăție sunt numărați și ierarhii.

În cadrul Patriarhiei Ortodoxe funcționează un seminar teologic pentru formarea noilor cadre și o tipografie. Se mai află în apropiere Mănăstirea Sfânta Melania, cu peste 20 de călugărițe, dintre care 5 sunt din România.

Cartierul latin este vecin cu cel grec. Aici se află o tipografie și câteva comunități romano-catolice, care fac misiune evanghelică în Ierusalim și în Țara Sfântă.

Cartierul armean adăpostește sediul patriarhului armean din Ierusalim, cu o mare catedrală, în care, după tradiție, se află moaștele Sfântului Apostol Iacob cel Mare, ucis de Irod. Se află aici și un seminar armean pentru formarea clerului slujitor.

Cartierul iudaic este locuit în mare parte de iudei tradiționaliști care mențin mereu vie tradiția cultului mozaic antic. Aici se află singura rămășiță din faimosul templu al lui Solomon, un zid uriaș, cunoscut sub numele de „Zidul Plângerii”, în fața căruia se adună zilnic iudeii tradiționaliști și se roagă lui Dumnezeu, tânguindu-se după vechiul templu și după regatul antic întemeiat de David.

Cartierul musulman se desfășoară pe platoul Muntelui Moria, unde adusese odinioară Avraam jertfă pe fiul să, Isaac, care simboliza jertfa Fiului lui Dumnezeu de pe Golgota. Pe acest munte se afla renumitul templu al lui Solomon, ridicat cu peste 950 de ani î.d.Hr. Ca urmare a necredinței iudeilor, templul a fost dărâmat de romani în anul 70 și nu s-a mai putut rezidi nici până astăzi. Pe ruinele vechiului templu arabii au înălțat, între anii 688-692, în cinstea califului Omar, o măreață moschee aflată în bună stare până astăzi, cunoscută sub numele de „Moscheea lui Omar”. În apropiere s-a mai zidit în secolul VIII o a doua moschee musulmană mult mai mare, cunoscută sub numele de „Moscheea El-Aqsa”.

Până la Hristos, Ierusalimul era capitala monoteismului iudaic, singurul popor care credea în adevăratul Dumnezeu. După Învierea Domnului și mai ales după ocuparea Locurilor Sfinte de către arabi (637), Ierusalimul devine capitala monoteismului mondial-creștin, iudaic și musulman.

(Arhimandritul Ioanichie Bălan, Pelerinaj la Mormântul Domnului, Editura Mănăstirea Sihăstria, 2010, pp. 206-211)