Inima noastră are vrăjmaşi înăuntrul ei; are rebeli, are gânduri, are patimi şi slăbiciuni, are furtuni şi tulburări – toate acestea se află în inima omului. Pentru ca împărăţia inimii să fie cucerită şi supusă, Hristos, Împăratul, trebuie să vină cu armatele Sale să pună stăpânire pe ea şi să-l alunge pe vrăjmaş, pe diavol. El trebuie să liniştească orice fel de agitaţii din partea patimilor şi a slăbiciunilor şi să conducă precum un împărat atotputernic. Starea aceasta e numită de Părinţi „pacea inimii” – atunci când rugăciunea domneşte neîncetat, aducând cu sine curăţia şi pacea inimii. Sunt multe feluri de rugăciune. La început, trebuie să ne rugăm cu gura pentru a ne atinge ţelul nostru final. Această metodă este necesară deoarece mintea omului se află într-o permanentă mişcare. Şi deoarece ea nu se mişcă după fire aşa cum ar trebui, ci, mai degrabă, este prost întrebuinţată din pricina indiferenţei noastre, ea hoinăreşte prin toată lumea şi îşi află odihna în feluritele plăceri. Uneori se duce la gândurile trupeşti şi se bucură de plăcerea oferită de ele; altă dată se duce la alte patimi şi alteori hoinăreşte indiferentă pe ici colea. Oriunde s-ar duce, oriunde ar sta, ea află un anume fel de plăcere.

Prin urmare, un om care urmăreşte să dobândească „rugăciunea neîncetată” (I Tes. 5, 17) trebuie să-şi adune mintea împrăştiată – acel vagabond care hoinăreşte pe toate drumurile – aşa încât să poată fi pusă în ordine şi să devină pură, curată şi îngrijită. Pentru a o aduna, totuşi, trebuie să-i oferim ceva dulce; căci aşa cum am spus, ea îşi află plăcerea şi încântarea în a hoinări pretutindeni. Din nou, trebuie să o atragem cu ceva ce conţine plăcere. Din acest motiv, la început, e nevoie să spunem rugăciunea cu gura. Începătorul care este învăţat rugăciunea, trebuie să înceapă s-o spună cu gura: „Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-mă” şi trebuie să depună un efort pentru a-şi îndepărta mintea de la cele lumeşti.

(Comori duhovniceşti din Sfântul Munte Athos – Culese din scrisorile şi omiliile Avvei Efrem, Editura Bunavestire, 2001, pp. 311-312)