„Împrejurul mesei tale” - Viața părintelui Haralambie Dionisiatul (7)

Pateric

„Împrejurul mesei tale” - Viața părintelui Haralambie Dionisiatul (7)

Odată cu căderea țarului, noul regim, voind să impună ateismul, a recurs la tot felul de constrângeri.

Despina cea roditoare a adus pe lume zece copii, dar potrivit judecăţilor lui Dumnezeu, dintre aceştia au trăit numai cinci. Dimitrie, primul dintre cei rămaşi în viaţă, la vârsta de numai treizeci de ani, după o scurtă boală aducătoare de moarte, a plecat la cer. Al doilea copil a fost Agata, iar al treilea Haralambie. Ultimii au fost gemenii Cozma şi Damian.

Strămutarea în pământul grecesc

Familia lui Leonidas Galanopulos, precum şi toţi grecii refugiaţi din Pont s-au aflat până la revoluţia bolşevicilor din 1917 sub protecţia țarului. Până atunci viața a decurs liniştit. Însă odată cu căderea țarului, noul regim, voind să impună ateismul, a recurs la tot felul de constrângeri. Dar înainte de acest neprevăzut pericol, mulţi dintre grecii din Pont, printre care şi neamul Qalanopulilor, au hotărât să se strămute pe teritoriul grecesc.

În 1922 au plecat cu toţii spre Grecia, făcând prima escală în insula grecească Lesvos. Iar de aici, după puțin timp au ajuns în vestitul Tesalonic. Dar aici nu au aflat un loc potrivit pentru obişnuitele lor îndeletniciri. După mai multe căutări au auzit că aproape de Drama se află pământuri fertile şi apă din belşug pentru culturi. Aşadar, în jurul anilor 1922-1923 s-au stabilit definitiv în frumosul Arcadicon, suburbie a oraşului Drama.

(Monahul Iosif Dionisiatul, Starețul Haralambie - Dascălul rugăciunii minții, trad. și ed. de Ieroschimonah Ștefan Nuțescu, Editura Evanghelismos, București, 2005, pp. 25-26

Din seria Viața părintelui Haralambie Dionisiatul, puteți citi și:

6. Milostenia și credința lui Leonidas

8. Haralambie

Citește despre: