- Gheronda, uneori înţeleg cu mintea că trebuie să-l iubesc pe celălalt, dar nu simt înlăuntrul meu dragoste.

- Încet-încet, din minte se va duce şi în inimă şi atunci vei simţi dragostea. Ca să-l iubeşti pe celălalt, trebuie să lucreze şi inima, nu este de ajuns doar mintea. Dacă lucrezi numai cu mintea, poţi ajunge să spui: „Acum trebuie să-l rabd pe acesta” sau: „Trebuie să iau aminte să nu-i spun asta, să nu-i fac cealaltă” etc. Asta înseamnă că nu-l iubeşti pe celălalt. Îl vezi ca pe un străin, nu-l vezi ca pe un frate pentru care să te doară şi să-ţi tresalte inima.

- Gheronda, când există o depărtare între minte şi inimă, dacă iau o atitudine raţională, inima va urma mintea?

- Cât de departe este inima de minte? De ce să existe depărtare?

- Pentru că, deşi cu mintea iau o poziţie corectă, inima nu o poate urma, fiindcă este stăpânită de patimi.

- Este bun diagnosticul pe care îl dai, dar nu e de ajuns; este nevoie şi de strădanie pentru a te vindeca. Toată lucrarea duhovnicească o face mintea împreună cu inima. Mintea este emiţătorul, iar inima receptorul. Pe oricare frecvenţă întorci emiţătorul, pe aceeaşi frecvenţă va lucra şi receptorul. Dacă mintea lucrează lumeşte, trimite inimii semnale lumeşti; dacă lucrează duhovniceşte, inima se înduioşează şi suferă duhovniceşte. De pildă, cum poţi să mănânci mult, când te gândeşti că în altă parte oamenii mor de foame sau că beduinii mănâncă bălegarul de la cămile?

(Cuviosul Paisie Aghioritul, Cuvinte duhovniceşti, Vol. V, Patimi și virtuți, Editura Evanghelismos, București, 2007, pp. 217- 218)