Am întâlnit oameni care se plângeau că parcă nu mai simt bucuria sărbătorilor ca altădată. Care ar fi cauzele? Eu cred că sunt trei:

1. Lipsa de cunoaştere. Necunoaşterea datelor, fie ele şi elementare, despre ceea ce sărbătorim, lasă loc primirii de informaţii false. Fenomenul este vizibil chiar şi în presă, care, pe de o parte oferă corect informaţiile elementare despre sărbători dar, pe de altă parte, completează cu chestiuni ce ţin de superstiţii şi folclor religios. Acest amestec este distrugător pentru cei care nu au un minim de cateheză, deoarece ei vor tinde să reţină ceea ce este mai facil din toată expunerea.

2. Lipsa de preocupare. Cunoaşterea bună vine doar în urma unei preocupări serioase de a descoperi esenţialul, din amalgamul de informaţii pestriţe care este astăzi la îndemâna oricui. Trăim într-un bombardament informaţional continuu, din care, probabil, doar sub 10% ne este cu adevărat util. Prin urmare, îţi trebuie o voinţă de fier ca, sub acest asediu, să găseşti acel mărgăritar duhovnicesc care te poate lumina interior. De pildă, câţi dintre noi mai ştim esenţialul din sărbătoarea Înălţării? La prima vedere, ea constă în cinstirea momentului în care Iisus Hristos se înalţă la Cer, de-a dreapta Tatălui, în văzul ucenicilor. La o cercetare mai atentă, vom afla că, de fapt, esenţialul constă în înălţarea firii umane la Tatăl, prin Iisus Hristos. Căci nu trebuie să uităm că Hristos este şi rămâne veşnic, Dumnezeu şi Om. Practic, prin Înălţare, fiecare dintre noi primim acest dar al posibilităţii de Înălţare spirituală prin unire cu Hristos şi aşezare de-a dreapta Tatălui, devenind, după cuvântul hristic, „binecuvântaţii Tatălui Meu”. Ca să nu mai spun că simbolistica aşezării de-a dreapta este extrem de bogată, chiar şi în tradiţia seculară.

3. Distragerea atenţiei. Pe zi ce trece, viaţa noastră devine mai complicată. Uneori ne-o complică alţii, prin solicitările lor, dar, de cele mai multe ori, am constatat că ne-o complicăm singuri, abătându-ne atenţia de la ce ne este cu adevărat util şi necesar. Confortul tehnologic ne oferă mult mai multe posibilităţi de petrecere a timpului zis liber. Din nefericire, alegem mai mereu să-l petrecem în chip nefolositor, făcându-ne robi unor pasiuni inutile. De aceea, timpul liber devine un timp ocupat de propriile noastre orientări greşite. De pildă, Ziua Eroilor. Pare desuet şi prăfuit ca într-o lume a înmulţirii drepturilor şi libertăţilor individuale, să mai pomeneşti de eroi. Ce mai sunt ei pentru noi, cei care nu suportăm o vorbă împotrivă-ne, darămite un regim de opresiune sau dominaţie, ca pe vremea lor? Dorinţa de libertate absolută aduce cu sine şi ispita laxismului, a omorârii sentimentului de jertfă pentru un ideal. Iar lipsa idealurilor debusolează. În epoca globalizării, cine mai are astăzi idealuri ce ţin de neam, demnitate, morală, sfinţenie? După ani de zile de propagandă a interesului naţional şi a strategiilor pe termen lung, sesizăm că acestea sunt ofilite rău,  în comparaţie cu vigoarea cu care se trage jarul pe turtă şi vioiciunea algoritmilor de împărţire a caşcavalului.

Fiecare zi de sărbătoare ar trebui să fie o treaptă de Înălţare către bine, frumos, adevăr şi sfinţenie. Dar într-o lume a valorilor răsturnate, sărbătorile devin doar indicatori ai scufundării sufleteşti.

PS. Mi-am adus aminte o vorbă a Părintelui Arsenie Papacioc: „Dumnezeu nu dă daruri la milogi. Dă la eroi. Tu eşti un erou răscumpărat de către Hristos”.