† PIMEN,

DIN MILOSTIVIREA LUI DUMNEZEU, ARHIEPISCOP AL SUCEVEI ŞI RĂDĂUŢILOR

Iubitului nostru cler, cinului monahal şi binecredincioşilor creştini din de Dumnezeu păzita noastră Arhiepiscopie, har, milă şi pace de la Dumnezeu - Tatăl, iar de la noi arhierească binecuvântare!

IUBIŢI CREDINCIOŞI,

Despre Învierea Sa din morţi Mântuitorul a spus ucenicilor Săi, în trei rânduri, cu puţin timp înainte de împlinirea ei: „Fiul Omului va să fie dat în mâinile oamenilor şi-L vor omorî, dar a treia zi va învia” (Matei 17, 22-23; 20, 18-19; 26, 31-32).

Despre împlinirea dumnezeiescului fapt al Învierii, sfinţii evanghelişti spun că acesta s-a petrecut în ziua cea dintâi a săptămânii, Duminica, potrivit tradiţiei Bisericii, după miezul nopţii; faptul în sine rămâne, ca orice Taină a lui Dumnezeu, necuprins de mintea omenească, nesimţit, nevăzut de simţurile omului. Textele liturgice, cuvintele slujbelor din biserica noastră Ortodoxă ne vorbesc, în felul lor, foarte limpede ca să putem pricepe că Tainele lui Dumnezeu se înţeleg prin credinţă şi tăcere, cum scrie Sf Ioan Gură de Aur. Dumnezeu, pentru încredinţarea noastră, ne oferă mărturii şi martori ai unor fapte legate direct de înfăptuirea Tainei, a lucrării mântuitoare a lui Dumnezeu.

Să ascultăm câteva cuvinte din slujba bisericească închinată sărbătorii Învierii Domnului în zilele de duminică: „Doamne, pecetluită fiind groapa de cei fărădelege, ai ieşit din mormânt, precum Te-ai născut din Născătoarea de Dumnezeu. N-au cunoscut cum Te-ai întrupat îngerii Tăi cei fără de trup. N-au simţit când ai înviat ostaşii cei ce Te-au străjuit. Că amândouă au fost pecetluite pentru cei ce ispiteau; dar minunile s-au descoperit celor ce se închină cu credinţă Tainei...

Doamne, încuietorile cele veşnice zdrobindu-le, şi legăturile rupându-le, ai înviat din mormânt, lăsând giulgiurile Tale spre mărturia adevăratei îngropării Tale celei de trei zile. Şi ai mers în Galileea, Cel ce ai fost străjuit în peşteră...

Doamne, femeile au alergat la mormânt să Te vadă pe Tine, Hristoase, Cel ce ai pătimit pentru noi; şi venind au aflat un înger şezând pe piatra răsturnată şi acela către dânsele a grăit, zicând: A înviat Domnul! Spuneţi Ucenicilor că a înviat din morţi Cel ce mântuieste sufletele noastre.

Doamne, precum ai ieşit din mormântul pecetluit, aşa ai intrat şi la Ucenicii Tăi, prin uşile încuiate, arătându-le lor patimile trupului, pe care le-ai primit, Mântuitorule, îndelung răbdând. Ca Cel ce eşti din sămânţa lui David răni ai răbdat, iar ca Fiu al lui Dumnezeu, lumea ai slobozit...”.

DREPTMĂRITORI CREŞTINI,

Cele spuse până aici, scrise în cărţile de slujbă ale Bisericii, le socotim ca o prezentare pe scurt cuprinzătoare şi pe înţelesul cuvenit al minţii cât şi al sufletului, pentru întărirea credinţei noastre în faptul Învierii Domnului nostru Iisus Hristos. Cuvintele din slujbele noastre Ortodoxe sunt scrise de Sfinţii Părinţi ai Bisericii noastre, purtători de Dumnezeu.

Martorii si mărturisitorii Învierii Domnului sunt sfintele femei Mironosiţe, Sfinţii Apostoli şi „fraţii” (I Corinteni 15, 6), credincioşii care L-au urmat, ascultându-I cuvintele şi bucurându-se de binefacerile Lui împărtăşite celor bolnavi, „timp de patruzeci de zile vorbind despre Împărăţia lui Dumnezeu” (Faptele Apostolilor 1, 3).

Faptul Învierii este chezăşia învierii noastre (I Corinteni 15, 20-23). Faptul Învierii este temelia credinţei şi trăirii noastre creştine (I Corinteni 15, 14, 17-19; 31-34; 58).

Să punem la inimă cuvintele de povăţuire duhovnicească ale Sf. Ap. Pavel: „Să vă înnoiţi în duhul minţii voastre şi să vă îmbrăcaţi în omul cel nou, cel după Dumnezeu, zidit întru dreptate şi în sfinţenia adevărului... Mâniaţi-vă şi nu greşiţi; soarele să nu apună peste mânia voastră. Cel ce fură să nu mai fure, ci mai vârtos să se ostenească lucrând cu mâinile sale, lucrul cel bun, ca să aibă să dea şi celui ce are nevoie. Din gura voastră să nu iasă nici un cuvânt rău, ci numai ce este bun, spre zidirea cea de trebuinţă, ca să dea har celor ce ascultă... Fiţi buni între voi şi milostivi, iertând unul altuia, precum şi Dumnezeu v-a iertat vouă, în Hristos” (Efeseni 4, 23-32).

„... Vouă vi s-a dăruit, pentru Hristos, nu numai să credeţi în El, ci să şi pătimiţi pentru El... Nu faceţi nimic din duh de ceartă, nici din slavă deşartă, ci cu smerenie unul pe altul socotească-l mai de cinste decât el însuşi. Să nu caute nimeni numai ale sale, ci fiecare şi ale altuia” (Filipeni 1, 29; 2, 3-4).

Sporirea noastră duhovnicească pentru înnoirea în duhul minţii noastre este chezăşuită de duhul comuniunii, iar ca loc, Sfânta Biserică, locaşul de închinare şi acesta pe pământul ţării noastre, fiind încredinţaţi de adevărul trăit de strămoşii noştri: „Fie pâinea cât de rea, tot mai bună-i în ţara mea”, adevăr spus nu la figurat, ci în realitatea lui, aceasta cu referire la gustul pâinii noastre româneşti făcută pe vatră, şi această vatră a cuptorului să fie pe vatra pământului nostru strămoşesc. Nu numai gustul pâinii noastre, hrană pentru trup, ci şi cuvântul, cuvintele limbii noastre româneşti plac inimii noastre, cum spune Mihai Eminescu: „ fiecare - om (n.n.) - are nevoie de un tezaur sufletesc, de un reazim moral într-o lume a mizeriei şi durerii şi acest tezaur îl păstrează limba sa proprie în cărţile bisericeşti şi mirene. În limba sa numai, i se lipesc de suflet preceptele bătrâneşti, istoria părinţilor, bucuriile şi durerile semenilor săi... Prin urmare, faptul că noi, românii, câţi ne aflăm pe acest pământ, vorbim o singură limbă, una singură, nu ca alte popoare străine ce ne înconjoară, e dovadă destulă şi că aşa voim să fim, nu altfel” (Idealul unităţii politice a românilor).

Iată de ce acest an 2018, pentru noi, românii, este un an binecuvântat de Dumnezeu: împlinirea a 100 de ani de la întregirea hotarelor istorice ale ţării noastre; este întregirea vieţuirii noastre, a tuturor românilor, trăitori şi mărturisitori ai credinţei noastre ortodoxe şi vorbitori ai limbii române.

Închei acest cuvânt pastoral cu tradiţionala urare creştinească: „Sărbătoarea Învierii Domnului să o trăiţi cu bucuria mântuirii! Hristos a înviat!”

† PIMEN

ARHIEPISCOP AL SUCEVEI Şl RĂDĂUŢILOR