† PIMEN

din milostivirea lui Dumnezeu, Arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor

Iubitului nostru cler, cinului monahal şi binecredincioşilor creştini din de Dumnezeu păzita noastră Arhiepiscopie, har, milă şi pace de la Dumnezeu - Tatăl, iar de la Noi, arhierească binecuvântare.

Iubiţi credincioşi,

Bucuria sărbătorii Învierii Domnului este darul lui Dumnezeu; această bucurie sfântă o trăim în adâncul inimii noastre și o mărturisim cu salutul pascal: „Hristos a înviat!ˮ la care răspundem: „Adevărat a înviat!ˮ; încredințarea noastră nestrămutată în adevărul faptului Învierii este temeluită pe înseși cuvintele Mântuitorului spuse apostolilor Săi: „Fiul Omului va să fie dat în mâinile oamenilor. Și-L vor omorî, dar a treia zi va înviaˮ (Mat. 17, 22 – 23).

Mântuitorul după ce a înviat, S-a arătat, pe rând, până la înălțarea Sa la cer, femeilor mironosițe, apostolilor și fraților, adică oamenilor adunați în jurul apostolilor, „prin multe semne doveditoare […] vorbind despre împărăția lui Dumnezeuˮ (F.A. 1, 3).

Faptul învierii Mântuitorului ne-a dat încredințarea neclintită că și noi vom învia cu trupul la obșteasca înviere (I Cor. 15 – 20); această încredințare ne-a fost împărtășită și în cuvintele: „Aceasta este voia Tatălui Meu, ca oricine vede pe Fiul și crede în El să aibă viață veșnică și Eu îl voi învia în ziua cea de apoiˮ (Ioan 6, 40); de aici înțelegem că viața noastră nu se sfârșește odată cu moartea trupului, ci ea continuă, sufletul fiind nemuritor; la obșteasca înviere sufletul se va uni cu trupul care va fi un „trup duhovnicescˮ (I Cor. 15, 44); dacă la obșteasca înviere toate trupurile vor învia, nu toate trupurile se vor împărtăși de slava lui Dumnezeu; credința cea dreaptă, faptele de milostenie, viața de sfințenie chezășuiesc învierea spre viața veșnică întru fericire (Ioan 5, 29).

În limbajul Sfintei Scripturi și cel al slujbelor pentru cei morți, moartea noastră cu trupul se numește adormire, iar trezirea din acest somn se numește înviere.

La obșteasca înviere, nu numai omul ci și întreaga creație a lui Dumnezeu, cerul și pământul se vor împărtăși de veșmântul duhovnicesc, de o înnorire, după cum spune Mântuitorul în Sfânta Sa Evanghelie (Mat. 19, 28); atunci va fi „cer nou și pământ nouˮ, după cum citim în Cartea Apocalipsa (21, 1).

Faptul „înnoiriiˮ omului și al întregii creații, credincioșii Bisericii noastre îl mărturisesc prin pregătirea pentru întâmpinarea marii sărbători a Învierii Domnului. Astfel, fac ordine și curățenie în casele lor de locuit și chiar în gospodărie, văruiesc atât interiorul cât și exteriorul caselor cu var care are culoarea albă, simbolul luminii slavei lui Dumnezeu și, odată cu aceasta, se înnoiesc și cu haine pentru trup, iar pentru suflet se înnoiesc prin Sfânta Taină a Pocăinței, mărturisindu-și păcatele și se împărtășesc cu Preasfântul Trup și Sânge al Mântuitorului nostru Iisus Hristos; în timpul slujbei la biserică țin în mână lumânarea aprinsă.

Chipul înnoit al omului înviat și al întregii creații ne este sugerat, înfățișat în sfintele icoane, pictate după canoanele – regulile sfintei noastre Biserici Ortodoxe; nimbul de aur care înconjoară capul sfântului, fondul de aur al icoanei arată tocmai starea de sfințenie, de înnoire petrecută după obșteasca înviere; în icoana ortodoxă totul este înfățișat într-un fel, exprimat în cuvinte consacrate, anume: „dematerializat dar nu derealizat; realist dar nu naturalistˮ; totul este duhovnicesc și nimic pământesc (I Cor. 15, 44); privindu-le și rugându-ne înaintea lor înțelegem și simțim că trupurile lor sunt cu adevărat temple ale Duhului Sfânt; sfinții sunt înfățișați în stare de rugăciune, de rugăciune împreună cu celelalte persoane sfinte pictate pe pereții sfântului locaș de închinare; ei se roagă împreună cu noi, simțim, deci, duhul de comuniune între ei, între ei și noi și, cu toții împreună, înălțând către Domnul rugăciuni de cerere, de laudă, de mulțumire și slăvire a lui Dumnezeu, Creatorul cerului și al pământului, purtătorul de grijă, ajutătorul și Mântuitorul tuturor celor care-L iubesc, Îl cinstesc și-L mărturisesc prin faptele de milostenie, de ajutorare a „fraților prea mici ai Mântuitoruluiˮ (Mat. 25, 40).

Dreptmăritori creştini,

Trăim într-o lume foarte frământată, tulburată sufletește; o lume, care tot mai mult pare că se înstrăinează de respectarea și împlinirea legilor și poruncilor lui Dumnezeu, porunci și legi care sunt ca niște făclii călăuzitoare pe calea vieții pământești, pe calea vieții care duce la dobândirea împărăției lui Dumnezeu. Psalmul 118 este una din călăuzele, unul din dascălii, povățuitorii și pedagogii care ne învață cum să trăim viața noastră pământească pentru a putea dobândi pe cea cerească. Poruncile lui Dumnezeu, împlinindu-le, ne dau pricepere, înțelepciune, tărie sufletească în toate cele pe care le gândim și le înfăptuim.

Greu a fost de trăit creștinește în timpul regimului comunist – ateu, dar astăzi se pare că este și mai greu; toate s-au răsturnat, după cum spune Sfântul Ioan Gură de Aur, „cu josul în susˮ: educația tineretului în școală, statutul familiei, legiuit de Dumnezeu care înseamnă căsătoria dintr-un bărbat și o femeie și nu ca în Sodoma care a fost pedepsită „cu ploaie de pucioasă și foc din cer de la Dumnezeuˮ (Fac. 19, 24), „nedreptatea și hoția sunt la ele acasăˮ și multe, multe fapte străine și chiar potrivnice legilor lui Dumnezeu, dăunătoare atât trupului cât și sufletului omului și nu în ultimul rând, naturii creației lui Dumnezeu prin poluarea atmosferei și modificările genetice care șubrezesc sănătatea și scurtează viața tuturor: a oamenilor, a animalelor, a plantelor, ș.a.

Să ne străduim, cu ajutorul lui Dumnezeu, să străbatem hățișul atâtor stări de lucruri nefirești luând pildă de la înaintașii noștri care au trăit în timpul regimului comunist – ateu; să ne pilduim de la mărturisitorii și martirii credinței noastre creștine care au umplut temnițele, de la cei care au dus crucea trăirii creștine în afara temnițelor, țara întreagă fiind o „temnițăˮ în care omul nu avea dreptul și libertatea de gândire și înfăptuire pentru păstrarea a tot ce înseamnă valoare de ordin religios, moral, cultural și chiar economic.

Facem amintire în acest cuvânt pastoral doar de o singură persoană fără a uita pe majoritatea covârșitoare a fiilor Bisericii și ai neamului nostru românesc, anume de Părintele Patriarh Justinian care a stat dârz la cârma corabiei Bisericii, conducând-o pe valurile vieții, atât de învolburate, cu înțelepciune și dăruire apostolică; astfel, a asigurat slujirea în biserici a Sfintelor Taine, păstrarea și îngrijirea valorilor de patrimoniu național, desfășurarea neîntreruptă a învățământului teologic, a publicațiilor bisericești; a povățuit clerul și credincioșii ca în slujirea și trăirea vieții lor, să fie prezentă și slujirea socială, ajutarea celor aflați în lipsuri și necazuri; a promovat dragostea pentru muncă, ca fiind „cea mai de preț comoară pentru omˮ (Pilde 12, 27).

Iubiţi credincioşi,

Să trăim cu deplina încredințare să nu ne împuținăm sufletește, „Dumnezeu nu se lasă batjocoritˮ (Gal. 6, 7), știind că „porțile iadului nu vor birui Biserica lui Hristosˮ (Mat. 16, 18). Rog pe Bunul Dumnezeu ca Sărbătoarea Sfintelor Paști să o trăiți cu pace, sănătate, întru bucuria mântuirii!

În ziua luminată a Sfintelor Paşti, vă întâmpin cu salutul pascal: Hristos a înviat!

Al vostru de tot binele voitor şi către Domnul statornic rugător,

P I M E N

ARHIEPISCOP AL SUCEVEI ŞI RĂDĂUŢILOR