Sfânta Muceniţă Lidia
Sfânta Muceniţă Lidia
Sfânta Muceniță Lidia a pătimit și a primit cununa muceniciei împreună cu soțul ei, Sfântul Filet Sincliticul, și cu cei patru fii ai lor: Macedon, Teoprep, Cronid comentarisiul și Amfilohie ducele. În vremea împăratului Adrian, pentru credința lor în Hristos și pentru că se închinau neîncetat lui Dumnezeu, au fost legați de un stâlp și bătuți cu săbiile, apoi aruncați în temniță. Mai pe urmă, au fost supuși la chinuri cumplite, fiind aruncați în vase mari cu untdelemn clocotit amestecat cu rășină, însă, prin puterea lui Dumnezeu, au rămas nevătămați. Văzând acestea, împăratul s-a rușinat, iar sfinții după trecere de câtva vreme, pe care au petrecut-o în rugăciune, s-au săvârșit din viață.
Calendar ortodox10 Aprilie
(Zi aliturgică. Denia Prohodului Domnului)
Rugăciuni zilnice
- Rugăciunile dimineții
- Rugăciunile serii
- Paraclisul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu
- Canon de pocăință către Domnul nostru Iisus Hristos
- Canonul de rugăciune către îngerul păzitor al vieții omului
- Rugăciune la începerea lucrului
- Psaltirea
- Acatistul Sfântului Acoperământ al Maicii Domnului
- Acatistul Sfintei Cuvioase Parascheva
- Acatistul Sfintei Cruci
- Rugăciune de mulţumire către Maica Domnului
- Rugăciune de mulțumire pentru binefacerile primite de la Dumnezeu
Rugăciuni către sfinții zilei
- Acatistul Sfintelor şi Mântuitoarelor Pătimiri ale Domnului nostru Iisus Hristos
- Imnele Răstignirii Domnului scrise de Sfântul Efrem Sirul
- Rugăciunea zilei de vineri
- Prohodul Domnului
- Paraclisul Domnului Dumnezeului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos
- Canon de rugăciune către Sfinţii Mucenici Terentie, Pompei, African, Maxim, Macarie, Dima şi către cei împreună cu dânşii
- Troparul Sfinţilor Mucenici Terentie, Pompei, African, Maxim, Macarie, Dima şi al celor împreună cu dânşii
- Troparul Sfintelor şi Mântuitoarelor Pătimiri ale Domnului nostru Iisus Hristos
- Troparul Domnului Dumnezeului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos (1)
- Troparul Domnului Dumnezeului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos (2)
- Troparul Domnului Dumnezeului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos (3)
- Condacul Sfinţilor Mucenici Terentie, Pompei, African, Maxim, Macarie, Dima şi al celor împreună cu dânşii
- Condacul Domnului Dumnezeului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos
- (Video) Troparul Sfinților Mucenici Maxim, African, Macarie, Dima, Pompie, Terentie
Rugăciuni și acatiste
- Acatistul pentru vindecarea de cancer, către icoana Maicii Domnului „Pantanassa”
- Acatist către Maica Domnului, pentru izbăvirea de patima beției, înaintea icoanei „Potirul Nesecat”
- Rugăciune către Maica Domnului pentru vindecarea de boli
- Acatistul Sfântului Ierarh Spiridon, Episcopul Trimitundei
- Acatistul Sfântului Mucenic Efrem cel Nou
- Acatistul Sfântului Ierarh Nectarie de la Eghina
- Acatistul Sfântului Ioan Rusul
- Acatistul Sfântului Luca Doctorul, Arhiepiscopul Simferopolului
- Acatistul Sfântului Mare Mucenic Mina
- Acatistul Sfântului Sfințit Mucenic Ciprian, izbăvitorul de vrăji, blesteme și de toată lucrarea diavolească
