Puține zile din anul bisericesc au vibrația Joii celei Mari. Fără a fi sărbătoare, este rădăcina Sărbătorilor căci ține în ea momentul de preț al Cinei celei de Taină. În timpul Liturghiei zilei preotul pregătește Agnețul pentru bolnavi și pentru pruncii ce se botează – o Liturghie a tuturor Darurilor mai înainte dăruite, parcă, celor ce vin și celor ce dau să plece – care va ajunge pe buzele însetate de har și Împărăție ale celor din pragurile vieții. Uneori, ale grăbiților care „n-au timp” pentru Liturghie, deși Liturghia este Timpul fără de care totul s-ar grăbi. Odinioară, și astăzi uneori, însoțea chesoanele cu soldații ce apărau Țara și care nu luptau fără să-i guste din tăria cerească, astfel încât astăzi când înfloresc câmpiile morții de odinioară, mă întreb de nu sunt flori ale Paștelui purtând la lumină Împărtășania care a coborât cu ei în podmolul frământat de lupte.

Joia Mare ne aduce dinainte într-o veritabilă diaporamă de texte și imagini reunite sub ceea ce numim cele 12 Evanghelii nu doar istoria Pătimiri Domnului Hristos, ci și istoria micimii omenești, micime dată de frica de Înviere. Nu doar că Îl ucid pe Hristos, dar Îl ascund în groapă în viteză – de-atunci oare să se fi dereglat cronometrele lumii? – în speranța că tot Ce nu văd nu-i vede, nu-i poate afecta. Domnul Hristos rămas pe Cruce le strica atmosfera Paștelui așa cum strică și azi, multora și parcă tot mai guralivi, atmosfera „magiei de paști”. Cele 12 Evanghelii, pe care le veți auzi în seara acesta la Denie, sunt treptele afundării spre iad a firii umane, panta alunecării judecății umane în haosul construit de manipulare. Mă întreabă des tinerii cum e posibil să fi uitat poporul cele făcute de Hristos în mijlocul lor, iar eu le spun că memoria manipulată e mai periculoasă decât uitarea memoriei. Distorsionarea pe care răul o aduce minții e neașteptată, pentru că se opune adevărului și deci te leagă de iad. Pentru că numai adevărul ne face liberi. 

Astăzi se citesc 12 Evanghelii, dar în fapt, aceeași Evanghelie a Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos. O tensiune care crește teribil până la strigătul Domnului: „Dumnezeule, Dumnezeul Meu, pentru ce m-ai părăsit?!” Ecoul umanității asumate de firea divină atât de gingaș încât, după spusa Sfântului Dimitrie Teologul, de ar fi coborât încă un pic în umanitate Dumnezeu-Omul nu ne mai putea asuma, căci firea lui dumnezeiască s-ar fi golit deplin. 12 Evanghelii care aduc dinainte limitele. Limitele de conștiință ale oamenilor responsabili – Ponțiu Pilat ori Ana și Caiafa – și lipsa de limite ale iresponsabililor – excesul de lovire adresat trupului lui Hristos are chei mult mai adânci decât par la prima vedere. Ce face omenirea să înseteze după Sângele Lui? Cum poate vindeca Trupul și Sângele Lui rămase prin Liturghie în mijlocul nostru setea aceasta de omorâre a aproapelui? Sunt griji ce izvorăsc în mintea mea la vremea meditării asupra dramaticelor zile ale Patimilor. 

Suntem chemați nu doar să îngenunchem la citirea Evangheliilor, ci să le și ascultăm. Să căutăm să le înțelegem. Să ne vedem locul în tabloul desfășurării lor. Mi-e teamă să mă gândesc, dar cred că deseori prin păcatele noastre ne facem apți de „partea întunecată” a lumii care-L răstignește pe Mântuitorul. Neasumând și neschimbând viețile noastre. Rămânând superficiali și ușor manevrabili în tainica diluție a adevărului cotidian. Uneori iude, alteori pilați, deseori farisei și iarăși deseori soldați lovind cu sete. Cine ne va izbăvi pe noi din marasmul acesta moral dacă nu Răstignitul care învinge moartea? Înviatul Care redă veșnicia vieților noastre? Priviți la soluțiile „eticului” lumii în care trăim. Analizează, pune diagnoze și descoperă soluții asemeni unor cataplasme negociate peste noapte cu răul. E ca și cum am negocia cu iadul: fii mai puțin iad, fii mai puțin rău... Ori în Hristos, soluția Lui este Iertarea. Cu El se vindecă prin iertare lumea și asumarea acesteia de către El nu are legătură cu planuri de redresare ori de salvare a intereselor unor persoane. În El totul este restaurat și reașezat. Totul tuturor. Afară de păcat. 

În zilele acestea, România reînvață exercițiul iertării. O morișcă de bine se pornește cu fiecare sat și comună, în orășele ori în orașe mari. Oamenii stau la coadă să fie iertați de păcate. Să își curețe liniștea de neliniști. E cel mai frumos timp al României. E timpul în care am putea reporni liniștea Țării cu timpul cerului pus ca marker de calitate. În Joia Mare, Muntele Măslinilor se unește cu Golgota, iar Golgota se face cer. Sunt convins că mulți ați gustat din iertare și v-ați bucurat de ea. Nu vă sfiiți să vreți să fiți sfinți! La vremea când minciuna umblă slobodă pe străzile cetății și „răstignește-L” e mai curând o poruncă decât o cerere, priviți spre Domnul Hristos și înțelegeți: din Mormânt ne-a înviat iertarea și nimeni, niciodată, nicicum, nu ne-o mai poate smulge din inimi!