Fiindcă așa cum cineva care vrea să-și construiască o casă, nu o poate construi dacă nu va pune mai întâi temelie ascultarea și înfrânarea și răbdarea și smerenia. Căci acela care va izbuti să dobândească aceste patru virtuți cu ajutorul lui Dumnezeu, odată cu acestea a împlinit toată virtutea. Și iarăși cel care a căzut din aceste patru virtuți, și-a agonisit lui toată răutatea. Fiindcă neascultarea este înaintea oricărui păcat și tirania pântecelui și din pricina acestora a venit moartea. Căci strămoșul, neascultând porunca lui Dumnezeu, a luat din pom și a mâncat și a devenit muritor și noi toți dimpreună cu el.

Pentru aceea ascultarea și înfrânarea sunt înaintea a toată virtutea. Fiindcă Hristos, făcându-Se ascultător Tatălui și lui Dumnezeu până la cruce și moarte, a arătat celor ce vor să înainteze să înceapă de la ascultare viața cea după Dumnezeu. Dar fiindcă neascultarea lui Adam a adus în lume moartea, iar ascultarea lui Hristos a adus în loc viața, de aceea Părinții au numit neascultarea moarte (Antiohie Monahul, Cuvântul 38, PG 89, 1552B), iar ascultarea au numit-o viață. Căci Hristos este numit Viață și cine are ascultare față de starețul lui ascultă de Dumnezeu și cel ce nu are ascultare nu ascultă de Dumnezeu. Și aceasta adeverindu-ne nouă Domnul nostru, zicea: Cel ce vă ascultă pe voi pe Mine Mă ascultă și cel ce se leapădă de voi de Mine se leapădă. Iar cel ce se leapădă de Mine se leapădă de Cel ce M-a trimis pe Mine (Luca 10, 16). Vezi cât de mare rău este neascultarea că neascultând, nu numai de stareț, ci și de Însuși Hristos, de Dumnezeu nu ascultă.

Ce, oare, zice, dacă starețul nu este după Dumnezeu și îmi poruncește mie lucruri rele spre pierzania lui și a mea, oare trebuie să-l mai ascult? Dacă pentru pierzania ta și a lui îți poruncește, nu numai că nu îl vei asculta pe el, ci și fugi de el, cât de mult poți. Dar dacă ai un stareț după Dumnezeu, să nu te îndoiești, chiar de ți se va părea un lucru rău porunca lui. Fiindcă nimic rău nu poate porunci cel ce este după Dumnezeu. Ci vezi mai degrabă dacă nu cumva te ispitește, precum și acel mare stareț care a poruncit lucrătorului aceluia al ascultării și care a zis că: „Dacă iubești pe fiul tău pune-l pe el în cuptorul arzând și nevoind să nu-l asculte pe stareț a împlinit îndată porunca”. Nu cumva i-a poruncit ceva rău cel ce i-a poruncit aceasta? Sau nu cumva cel ce a ascultat a ascultat rău? Ci mai degrabă amândoi au fost învredniciți de dumnezeiescul har. Sau nu cumva și Dumnezeu în mod irațional i-a poruncit lui Avraam, ispitindu-l să junghie pe fiul lui preaiubit?

Prin urmare și tu însuți, frate, când îți poruncește ție starețul să îți arzi așternutul sau veșmintele tale sau să strici cea mai bună chilie sau să tai copacul acela roditor sau altceva îți poruncește care ție ți se pare, chipurile, nebunesc cu totul, să nu spui că a înnebunit starețul meu și poruncește lucruri nebunești și ce folos este să aud eu nebuniile lui, ci cu râvnă și fără iscodire e mai bine să execuți ceea ce ți s-a poruncit, precum poruncește și Sfântul Vasile cel Mare în Regulile lui Ascetice: „Orice supunere o vor aduce proestosului și nu vor întreba cu privire la rațiunea celor poruncite, ci vor împlini lucrul celor ce li s-au poruncit (Sfântul Vasile cel Mare, Regulile ascetice, 19, PG 31, 1388C).

Și acestea sunt despre ascultare, pricina a toate bunătățile. Dar este bun și postul cu măsură și după Dumnezeu și înfrânarea ca unele care îngrașă sufletul și veștejesc trupul și răcoresc arșițele cele neorânduite și care ne învață să căutăm cele de sus. Bună și foarte bună este și răbdarea cea după Dumnezeu ca redobândire a sufletului căzut. Căci prin aceasta cetele mucenicilor și ale cuvioșilor s-au arătat încununate de Dumnezeu. Auzind că întru răbdarea voastră veți dobândi sufletele voastre (Luca 21, 19) și-au agonisit-o pe aceasta. Dar bună este și fericita smerenie că oricine se smerește pe sine se va înălța (Luca 14, 11) și că cel smerit se arată ucenic al lui Hristos. Învățați de la Mine că sunt blând și smerit cu inima și veți afla odihnă sufletelor voastre (Matei 11, 29).

Și acestea sunt despre ascultare, pricina a toate bunătățile. Dar este bun și postul cu măsură și după Dumnezeu și înfrânarea ca unele care îngrașă sufletul și veștejesc trupul. Bună este și răbdarea cea după Dumnezeu ca redobândire a sufletului căzut prin care au fost încununate de Dumnezeu cetele mucenicilor și cuvioșilor și ale celorlalți sfinți care întru răbdarea lor și-au dobândit sufletele lor[3]. Bună este și fericita smerenie, fiindcă „oricine se smerește pe sine se va înălța”[4], fiindcă se arată ucenic smerit al lui Hristos: „Învățați de la Mine, zice, că sunt blând și smerit cu inima și veți afla odihnă sufletelor voastre”[5]. Bine este să ne amintim mereu și să zicem către Dumnezeu: „Doamne, mântuiește-mă pentru mila ta”[6], căci dacă noi ne amintim des de Dumnezeu și El Își va aminti de noi.

Iată am reamintit pe scurt pârga și maica tuturor virtuților, ascultarea și smerenia și amintirea lui Dumnezeu. De care fie ca și noi să fim arătați îndrăgostiți lucrători și să umblăm prin ușa cea strâmtă și pe calea cea îngustă[7] și să încăpem în lățimea îndurărilor lui Dumnezeu. Lui fie slava în veci. Amin[8].

[8] Romani 11, 36.