Inima omului a fost plăsmuită de Ziditorul ei spre a sluji drept cort în care să sălăşluiască şi în care să umble Domnul şi să Îşi facă în ea locaş, după cum a arătat dumnezeiescul cuvânt însuși. Căci noi suntem templu al Dumnezeului celui Viu, precum Dumnezeu a zis că: „Voi locui în ei şi voi umbla şi voi fi Dumnezeul lor şi ei vor fi poporul Meu”. Inima omului pururea însetează şi Îl caută pe Domnul, singurul Care poate să o desăvârşească. Fiindcă Dumnezeu este cel mai înalt bine, Binele absolut, inima suportă cu întristare lipsa acestui bine şi nu încetează să Îl caute, până ce nu va împlini desăvârşita şi nesfârşita iubire, centrul tuturor doririlor ei.

Inima omului trebuie să îl iubească pe Dumnezeu, fiindcă a fost plăsmuită ca să iubească binele, frumosul şi adevărul. Îl iubeşte pe Dumnezeu pentru măreţia Lui! Fiindcă „Cine este Dumnezeu mare ca Dumnezeul nostru”? Pentru puterea, pentru înţelepciunea şi frumuseţea Lui! Fiindcă „prin puterea cuvântului Lui cerurile s-au întărit”. Pe toate cu înţelepciune le-a făcut. Iar frumuseţea feţei Lui robeşte şi răpeşte orice inimă. Dar oare numai El este cu adevărat Cel ce este? Dacă frumuseţea pământească, ce este doar o palidă reflectare a frumuseţii desăvârşite a Celui ce umbreşte strălucirea soarelui, ne vrăjeşte şi ne robeşte, cât de mult nu ne va robi pe noi ceea ce este frumuseţea în sine?

Dar trebuie să Îl iubim pe Dumnezeu şi pentru desăvârşirea noastră, fiindcă numai prin dragostea lui Dumnezeu putem ajunge desăvârşiţi precum Însuşi cere de la noi. Domnul nostru Iisus Hristos, învăţându-i pe ucenici şi pe popor potrivit învăţăturii ce decurge din acest principiu, a zis: „Fiţi desăvârşiţi, fiindcă şi Tatăl vostru cel din ceruri desăvârşit este”. Iar Apostolul Pavel, în Epistola către Coloseni, zice: „Sfătuind şi învăţând pe orice om, întru toată înţelepciunea ca să înfăţişăm pe tot omul desăvârşit în Hristos Iisus”.

(Sfântul Nectarie de la Eghina, Zece cuvântări bisericești la Postul Mare. Despre îngrijirea sufletului, Traducere Laura Enache, Editura Doxologia, Iași, pp. 176-178)