Citind Sfânta Scriptură ați dat peste niște cuvinte mai puțin limpezi și căutați lămurire. De acest fel sunt spusele apostolului Pavel: de i se pare cuiva între voi că este înțelept în veacul acesta, să se facă nebun, ca să fie înțelept. Aceste spuse v-au uimit și v-au tulburat. De ce, nu știu, de vreme ce ele sunt cu totul după noima Evangheliei lui Hristos?

Bineînțeles, apostolul nici nu se gândește să poruncească oamenilor să fie nebuni, ci ca întreaga lor înțelepciune trupească și lumească să o socoată nebunie față de adevărul revelat și mântuitor al lui Hristos. Mai limpede vorbește Pavel despre aceasta în primul și al doilea capitol al aceleiași epistole către Corinteni. Cine nu se socotește sărac cu duhul, după cuvântul Domnului, nu poate intra în Împărăția Cerurilor. Fiindcă înțelepciunea acestei lumi, nebunie este înaintea lui Dumnezeu.

Într-adevăr, spuneți, ce au reușit toți filosofii păgâni cu toată cunoașterea și înțelepciunea lor lumească? S-au adus pe sine și au adus lumea la deznădejde. Cunoscutul filosof roman Seneca s-a sinucis; la fel și ucenicul lui, împăratul Nero. Când prorocițele de la Delfi l-au proclamat pe Socrate cel mai înțelept om, Socrate a recunoscut: „Sunt, cu adevărat, mai înțelept decât ceilalți, întrucât știu că nu știu nimic”.

Apostolii lui Hristos spuneau despre ei înșiși: noi suntem nebuni pentru Hristos. Adică: nebuni înaintea lumii și pentru lume, dar nu înaintea lui Dumnezeu și pentru Dumnezeu. Știți și dumneavoastră că oricine a vestit niște taine mai mari ale naturii, oamenii l-au socotit la început nebun – cu cât mai mult pe cei care vesteau o împărăție aparte a vieții, suprafiresc de reală și veșnică!

(Episcopul Nicolae Velimirovici, Răspunsuri la întrebări ale lumii de astăzi, vol. 1, Editura Sophia, Bucureşti, 2002,  pp. 134-135)