Basilica.ro: Cu ce gânduri ați pășit în 2021?

Ioan-Aurel Pop: Am pășit cu gânduri incerte. Pe de o parte, cu sentimentul apăsător al acestei grave maladii și al vieții noastre total schimbate de pe urma ei, pe de alta, cu speranța în binele care ar putea reveni și care sper să însemne viața de dinainte, al cărei farmec nu am știut să-l prețuim mereu.

Basilica.ro: Societatea românească pare foarte divizată azi: pro sau contra mască, pro sau contra vaccin… Ce credeți că ne-ar mai putea uni?

Ioan-Aurel Pop: Ne-ar mai putea uni demnitatea, seriozitatea și munca serioasă. Divizarea aceasta vine – îmi place să cred – din gravele probleme care ne apasă și care ne preocupă, dar câteodată am impresia că nu este tocmai așa.

Trăim într-o lume foarte ciudată, în care oricine se crede specialist în orice și se pronunță în public asupra unor chestiuni la care nu se pricepe. Totul se petrece pe fondul unei crase lipse de cultură.

Existau și în trecut numeroși frustrați, eșuați, incapabili de performanță, inculți, semidocți, analfabeți autodeclarați genii, existau destui stupizi și proști, dar ei rămâneau în limitele lor locale, în grupuri restrânse, neavând acces la mijloacele de comunicare în masă, ca să-și exhibe ura în forme neadecvate. Lumea lor limitată îi cunoștea și îi trata ca atare, drept marginali, nenorociți, bătuți de soartă.

Astăzi, însă, oricine are acces la publicitate. Cel mai bine a exprimat acest lucru marele om de cultură Umberto Eco: „Mijloacele de difuzare în masă dau legiunilor de idioți dreptul să vorbească, pe când odinioară ei vorbeau numai într-un bar, după un pahar de vin, fără să facă rău comunității. După aceasta, ei erau repede reduși la tăcere, dar acum ei au același drept să vorbească precum un câștigător al Premiului Nobel. Este invazia idioților”.

Firește că ne putem pronunța asupra rolului măștii și al vaccinului, dar, când este vorba de decizii, este bine să luăm seama la ceea ce spun specialiștii.

Aceasta nu înseamnă că decidenții trebuie să facă exact ce spun medicii, de exemplu, ci se cuvine să asculte și specialiștii în educație, economie, societate etc.

Basilica.ro: Ce înseamnă „patrie”?

Ioan-Aurel Pop: În sens literal, patria este locul în care s-a născut și a trăit „pater”, adică „tata”, și în care se cuvine să viețuiesc și eu. În sens larg, patria este universul geografic, politic, spiritual, cultural al celor care au rădăcini prin strămoși într-un loc anume. Natural, există și „patrii” de adopție, dar acestea sunt excepții.

Majoritatea oamenilor, de când există societate civilizată și izvoare care să reflecte această societate, se dovedesc legați de locul de naștere prin mii de fire nevăzute, uneori neconștientizate, dar foarte vii. „Patriile” au ajuns să fie teoretizate după Evul Mediu, începând cu Renașterea.

Atunci s-a trecut de la „Republica Creștină” (entitate globală) la „Europa patriilor creștine” (concert al națiunilor europene). Apogeul patriilor a fost în secolul al XIX-lea („Secolul națiunilor”) și începutul secolului al XX-lea, când popoarele, prin lupta lor de emancipare, au sfărâmat în regiunile noastre patru imperii multinaționale (austro-ungar, german, turcesc și rusesc) și când cel mai avansat principiu de drept internațional era autodeterminarea națională.

Basilica.ro: Unii consideră azi discursul despre patriotism ca fiind învechit. Cum comentați?

Ioan-Aurel Pop: Patriotismul este acel sentiment care se naște și se afirmă în urma prețuirii de către fiecare a propriei patrii. Până nu demult, patriotismul era socotit o condiție sine qua non a conviețuirii internaționale, după principiul că nu poți iubi lumea în ansamblu fără să-ți iubești mai întâi lumea ta, adică patria ta.

Odată cu globalizarea, au apărut diferite teorii noi despre patriotism, unele fiind născute din grave confuzii gnoseologice, altele din dorința (fără putință) de a schimba lumea, altele pur și simplu din ignoranță.

Mulți oameni politici au preluat astfel de idei din sfera politologiei, sociologiei, filosofiei etc. și au vrut să le transpună repede în practică, adică să distrugă națiunile ca să construiască societatea mondială a viitorului, „poporul muncitor unic”, „guvernul planetar”, „societatea globală” etc.

În mintea lor, succesul globalizării ar fi fost asigurat dacă li s-ar fi interzis indivizilor să mai fie legați de un loc anume, de o limbă anume, de o credință, de obiceiuri, de tradiții etc. Or, acest fel de judeca s-a dovedit complet fals.

Lumea globală se poate naște numai din „concertul națiunilor” și din unirea patriilor. Patriotismul înseamnă iubire și nu ură sau discriminare.

Ură (față de străini) înseamnă xenofobia, iar discriminare (considerarea unor națiuni ca fiind superioare altora, „alese” ca să conducă) înseamnă șovinism.

Aceste uri trebuie stârpite și nu iubirea, adică dragostea de locul nașterii fiecăruia și de colectivitățile legate astfel.

Basilica.ro: Dumneavoastră unde sau cum ați învățat patriotismul?

Ioan-Aurel Pop: Din familie și din școală, ca toată generația mea și ca toate cele care m-au precedat. Primii pași conștienți în viață înseamnă perceperea solului natal, prietenia cu „râul, ramul” (cum zice Eminescu), atașamentul față de cei dragi, față de vorba lor dulce, față de rugăciunea în limba mamei și a bunicii.

Școala ne-a determinat să înțelegem de ce ne iubim și de ce trebuie să ne iubim patria. Sentimentul de iubire de patrie s-a născut prin educația din familie, iar teoretizarea și fortificarea lui s-au înfăptuit prin școală.

Basilica.ro: Povestiți-ne pe scurt un episod mai puțin cunoscut din istoria României care ne oferă învățăminte pentru prezent.

Ioan-Aurel Pop: Nu cu mult înainte de anul 1500, principele Ștefan cel Mare al Moldovei intra într-o conspirație patronată de împăratul („regele romanilor”) romano-german Maximilian I – conducătorul laic al Europei Centrale și Occidentale – cu scopul răsturnării de la putere a Jagiellonilor, mai ales a regelui Ungariei și a regelui Poloniei.

Prin aceasta s-ar fi reechilibrat puterea politică în regiune, Ștefan cel Mare ar fi ajuns să domine, cu aprobarea, sprijinul și oblăduirea Habsburgilor, toată zona, să ajungă efectiv și domn al Țării Românești și „duce”  sau „guvernator” al Transilvaniei, adică „rege al Daciei” (cum este numit într-o sursă contemporană).

Tradiția „restituirii” vechii Dacii se dovedește mult mai veche decât momentul Mihai Viteazul sau decât aspirațiile familiei Báthory. Istoria se scrie și se rescrie sub ochii noștri, mereu, pentru că mereu apar izvoare noi, de care sunt pline arhivele și bibliotecile.

Se apreciază, de exemplu, că există cam un milion și jumătate de surse latine despre spațiul nostru și locuitorii lui (elaborate între secolele XI-XIX), din care sunt cunoscute și interpretate cam 10%.

Basilica.ro: Dacă ați avea șansa să propuneți un proiect de țară și asigurarea că se vor face toate eforturile pentru a-l concretiza, care ar fi acela?

Ioan-Aurel Pop: Un proiect de țară nu se face de către un singur om, chiar dacă acela ar fi să fie genial! Noi am avut un foarte bun proiect de țară, pentru anii 1848-1918, făcut de generația noastră revoluționară și aplicat treptat sub domniile lui Cuza, Carol I și Ferdinand I.

Apoi, lucrurile s-au cam învălmășit. Comuniștii aveau prea multe proiecte, pornite pe baze greșite. Azi, s-au elaborat mai multe planuri, grăbite și neaplicate (unele chiar de neaplicat).

Orice proiect de țară democratică trebuie să plece de la educație și sănătate, așezate pe valori (morale creștine), virtuți și încredere. Dacă educația și sănătatea națiunii sunt asigurate, atunci vor merge bine și economia, și politica, și cultura etc.

Basilica.ro: România sau Europa? Ce este Europa?

Ioan-Aurel Pop: Nu se pune problema prin excludere. România și Europa trebuie să meargă împreună. Ca număr al populației (deși țara este în mare criză demografică), între cele 27 de țări, România este pe locul al șaselea (după Germania, Franța, Italia, Spania, Polonia), ceea ce arată un potențial extraordinar.

Dacă nu vom merge înainte bine integrați în Europa, există pericolul anihilării noastre în spațiul de dominație al „imperiului” răsăritean, ceea ce ar fi o catastrofă pentru acest popor al nostru.

Evident, nici Europa nu ne primește pe un covor roșu, presărat cu petale de trandafiri. Pentru a fi buni europeni, trebuie să ne străduim, să luptăm, să ne dovedim competitivi.

Basilica.ro: Ce este familia?

Ioan-Aurel Pop: Familia este primul univers de viață al oricărui om obișnuit. Secretul succesului educației este familia. Cine nu are șansa să fie educat în familie este, din multe puncte de vedere, infirm sub aspect spiritual.

Familia este formată din mamă (femeie) și tată (bărbat), dar forța educației sănătoase este dată și de bunici, de frați și surori etc. Orice sentiment de rudenie trăit în chip direct întărește apartenența la comunitate și conferă echilibru de viață. Fără familie, societatea riscă să devină o turmă, o adunătură de oameni.

Basilica.ro: De ce avem nevoie de preoți și de ce avem nevoie de rugăciune? Cum le-ați explica aceasta unor tineri?

Ioan-Aurel Pop: Preoții sunt tot un fel de părinți pentru mireni. Este vorba de părinți spirituali. Nu degeaba formula simplă de adresare către un preot este „Părinte!”.

Rugăciunea este nu numai calea de a dialoga cu Dumnezeu, cu Sfânta Treime, cu sfinții, ci este și modalitatea de vindecare sufletească și trupească ori de câte ori intervine un dezechilibru, adică un păcat. Iar păcatele noastre sunt, câteodată, multe și grele, fiindcă „nu este om fără de păcat”.

Tinerii de azi sunt mult mai supuși tentațiilor rele decât tinerii din generațiile trecute. Niciodată în ultimele două milenii, societatea nu a fost atât de divizată, de laicizată, de blasfemiatoare.

Fel de fel de grupări întitulate „progresiste”, neomarxiste, anarhiste, ANTIFA etc. tulbură din greu mințile tinerilor. Iar familia și școala nu mai au forța de odinioară, ca să împiedice dezastrul.

Rămâne încă forța Bisericii, împiedicată, însă, și ea să-și îndeplinească misiunea în condiții bune. Tinerii au nevoie de învățători, de modele, de intelectuali autentici, care, ca să aibă succes, trebuie să fie sinceri și să aibă conștiința că îndeplinesc o misiune.

Dogmele și lozincile nu prind deloc la generațiile de astăzi. Explicațiile tainelor vieții trebuie să fie simple și să plece din inimă. Falsul este repede depistat și repudiat de tineri.

Basilica.ro: De ce anume au nevoie cel mai mult tinerii de azi? Și cum le putem oferi acel lucru?

Ioan-Aurel Pop: V-am răspuns la această întrebare prin mai multe gânduri exprimate mai sus. Lumea de azi ne înstrăinează tot mai mult, ne ispitește să trăim în consumism, ne dă unora sentimentul că suntem puternici, demiurgi și că nu mai avem ce să facem cu „aproapele nostru”.

Tinerii, chiar și cei care nu recunosc asta, au nevoie de solidaritate, de vecinătate, de dialog, de candoare, de adevăr, de dreptate, înveșmântate în bine și în iubire. Omul este, prin natura lui, o ființă socială și de aceea trebuie să fie om între oameni. Altminteri își pierde esența de om.

Ca să le putem oferi tinerilor încredere în viață trebuie să știm să le câștigăm încrederea lor în noi, iar pentru aceasta este nevoie de har, de dăruire, de cunoștințe multe și de conștiințe curate.

Manipularea, propaganda, minciuna, spiritul duplicitar sau ideea că „merge și așa” nu au ce să caute într-o astfel de întreprindere delicată de dialog sincer cu tinerii.

Dacă vom pleca de la asemenea premise, tinerii vor simți curățenia noastră sufletească și vor urma îndreptările noastre.

Sursa: basilica.ro